Cum se tratau problemele sexuale în evul mediu. Remedii naturale ale unui savant celebru pentru impotenţă şi lipsa dorinţei!

• Știri
Cum se tratau problemele sexuale în evul mediu. Remedii naturale ale unui savant celebru pentru impotenţă şi lipsa dorinţei!

Potrivit medievalists.com, medicul cunoscut în întreaga Europă datorită ştiinţei sale a devenit şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din vremea sa, iar înainte de muri în jurul anului 980, deţinea o avere de 24.000 de dinari de aur şi o colecţie de cărţi care cântărea 1.125 de kilograme. Ahmed Ibn al-Jazzar a fost autorul a numeroase tratate medicale, care au fost traduse în vremea sa în greacă, latină şi evreiască şi au fost folosite în Europa de-alungul Evului Mediu, arată adevărul.ro. Printre subiectele acoperite de s-au numărat bolile sexuale si tratamentul lor.

Potrivit savantului din secolul al nouălea, puterea actului sexual este cea mai bună atunci când testiculele sunt calde şi umede, într-o stare de echilibru dată de faptul că umidiatea creşte cantitatea spermei, iar căldura creşte dorinţa sexuală. În cazul în care, de exemplu, căldura şi uscăciunea domină temperamentul din testicule, bărbatul va avea doar spermatozoizi slabi, din cauza uscăciunii, în timp ce pofta lui pentru actul sexual va fi în continuare puternică, din cauza căldurii, dar va trece repede.

Culmea afrodisiacelor, fasolea!

În tratatele sale, medicul recomanda o serie de alimente care ar oferi cele mai bune condiţii pentru producerea spermei şi pentru vigoarea sexuală. Alimentele includeau năutul, napii şi fasolea. Medicul arab celebru în Europa Medievală afirma că fasolea era bună pentru producerea spermei, dar pentru un efect puternic în timpul actului sexual trebuia combinată cu piper lung, ghimbir sau alte ingrediente. În cazul în care folosirea alimentelor simple nu oferea virilitatea aşteptată. medicul al-Jazzar oferea soluţii mai complicate. „Există, de asemenea, o reţetă pentru o pastă pe care am compus-o, care stimulează pofta de coitus şi este bună şi pentru răceala rinichilor, flatulenţă internă şi răceala şezutului. Eu l-am testat, l-am aprobat, şi am descoperit că are o eficienţă rapidă – succesul fiind garantat de Dumnezeu. Luaţi giner, galingiae, secacul şi scorţişoară chinezeşti, piper lung şi seminţe de in, din fiecare zece mithqale (1 Mithqāl = circa patru grame), migdale şi bomboane dulci, seminţe de rucolă, de morcov şi lucernă, anason, din fiecare patru mithqale, cardamom, şofran, cuişoare, piretru, piper, nucşoară, mac, din fiecare din fiecare două mithqale. Amestecaţi-le cu miere degresată şi depozitaţi-le într-un vas care este neted pe interior. Luaţi în dimineaţa şi seara, de fiecare dată o cantitate cât o alună, căci este un remediu minunat”, scria Ahmed Ibn al-Jazzar,

Usturoi cu lapte de vacă!

Medicul arab oferea şi metode mai simple pentru creşterea potenţei, iar printre reţetele recomandate fiind usturoiul consumat cu lapte proaspăt de vacă. Lemnul de galingale păstrat în gură producea o erecţie puternică. Piretrul amestecat cu ulei de iasomie cu care organul sexual trebuia frecat, amestecuri de ghimbir, sirop de miere şi suc de morcovi ofereau aceleaşi beneficii. Multe dintre reţetele sale pentru potenţă puteau fi folosite şi pentru tratarea altor afecţiuni, nota medicul arab.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!