Cunoscutul actor Mihai Mălaimare este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Cunoscutul actor Mihai Mălaimare este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Maestrul Mihai Mălaimare este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, ce va fi difuzat sâmbătă, 3 iunie, începând cu ora 19:00.

Mihai Mălaimare s-a născut pe 27 august 1950, în Botoșani, unde a urmat atât şcoala primară, cât şi liceul. În 1969 a fost admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale Bucureşti (secţia actorie), pe care l-a terminat în 1973, ca şef de promoţie.

După absolvire alege Teatrul Naţional Bucureşti, unde a jucat, între anii 1973-1990, în piese precum: „Richard al III-lea” sau „A XII-a noapte”, de Shakespeare, „Cyrano de Bergerac”, de E. Rostand ori „Fata din Andros”, de Terențiu. Tot la Teatrul Naţional Bucureşti avea să semneze regia spectacolului „Mantaua”, de Gogol, precum şi scenariul şi regia spectacolelor „Clovnii” şi „Actorul”.

Cunoscutul actor este, de altfel, doctor în istoria teatrului. În 1981 a beneficiat de o bursă de studii la Şcoala de teatru ”Jacques Lecoq”, din Paris, pentru ca, ulterior, să fie profesor la IATC, secţia actorie, între anii 1984-1989. Mihai Mălaimare a predat, de asemenea, în străinătate, la Şcoala de Teatru Pygmalion din Viena (pantomimă) şi la Gallaudet University (Washington, SUA), în calitate de profesor invitat (arta şi cultura românească).

Se remarcă în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio şi televiziune, precum şi în numeroase filme. Dintre filme amintim rolurile din ”Veronica”, ”Explozia”, ”Filip cel bun”, ”Nea Mărin miliardar”, ”Ora zero”, ”Grăbeşte-te încet” sau ”Secretul lui Nemesis”.

În mai 1990, Mihai Mălaimare a înfiinţat Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie culturală din România. Maestrul este tatăl directorului de imagine Mihai Mălaimare Jr.

Urmărește podcastul integral cu Mihai Mălaimare doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!