Curs valutar 16 mai 2019. Aproape de maximul istoric. Câți lei costă azi 1 euro

Publicat: 16/05/2019 | 08:13

Curs valutar 16 mai 2019. Moneda europeană, aproape de maximul istoric. Moneda națională face față din ce în ce mai greu asaltului cotidian al monedei euro, iar deprecierea, conform specialiștilor, se va accentua. Din nefericire, această depreciere constantă a leului se reflectă negativ în buzunarele tuturor românilor. 

Eurorămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a ajuns la cea mai ridicată valoare pe care a înregistrat-o în faţa leului din 18 aprilie. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.

Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România, conform economica.net.

 

Băncile comerciale au anunţat pe 15 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.

Dolarul înregistrează o ușoară scădere pe piața interbancară – 4,24. Moneda americană a atins pe 25 aprilie cea mai ridicată valoare din 15 martie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Citește și...