„Dacă eu nu aveam performanțe, nu cred că se remarca frumusețea!” Cât a ajutat-o aspectul fizic pe Sandra Izbașa în carieră

Sandra Izbașa este mândră de felul în care arată și își împărtășește secretele. Fosta campioană olimpică dezvăluie cât de mult a ajutat-o aspectul fizic în cariera de gimnastă, dar și cum reușește să se mențină în formă după retragerea din sportul de performanță.

Sandra Izbașa nu pune succesul carierei de sportiv pe seama aspectului fizic. Ba mai mult, fosta gimnastă abordează un stil cât se poate de natural, când vine vorba despre machiaj sau intervenții estetice. Dubla medaliată olimpic nu se consideră o femeie frumoasă, însă nu ratează ocazia de a mulțumi părinților pentru gena pe care i-au oferit-o, dar și publicului care o apreciază atât pentru aspectul fizic, cât și pentru succesele care îi completează frumusețea și încrederea de sine.

Sandra Izbașa alături de soțul ei, Răzvan Bănică / Sursa Foto: Instagram.com

“Frumusețea a fost la pachet, pentru că dacă eu nu aveam performanțe, nu cred că se remarca frumusețea! Nu consider că în sportul pe care eu l-am practicat, dacă ești frumos ai mai multe atuuri. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că prin părinții mei sunt cum sunt și niciodată eu nu m-am considerat o femeie frumoasă, dar le mulțumesc celor care apreciază acest lucru. De cele mai multe ori îmi place să merg cu tenul liber, cu cremă hidratantă. Mie îmi place foarte mult să merg pe natural, consider că ăsta este atuul, să nu te machiezi în exces, să conturezi ceea ce ai tu frumos!”, a declarat Sandra Izbașa în emisiunea lui Denise Rifai.

(VEZI ȘI: SANDRA IZBAȘA, DEZVĂLUIRI EMOŢIONANTE DESPRE CEL MAI GREU MOMENT DIN VIAŢA EI: „ÎMI ESTE GREU SĂ VORBESC PENTRU CĂ ȘTIU PRIN CÂTE LUCRURI AM TRECUT” )

Alte subiecte la CANCAN NEWS

Maria Georgiana își surprinde fanii cu o veste neașteptată. Modelul care produce conținut exclusiv pentru adulți, trece la următorul nivel și anunță că va apărea într-un film difuzat pe marile ecrane. Acum, modelul pare să își satisfacă mai mult o dorință din copilărie, perioadă în care își dorea să devină actriță, nereușind din cauza “situației” de la acea vreme.

Maria Georgiana: “Când eram mică, îmi doream foarte mult să devin actriță!”/ Sursa Foto: Instagram.com

Iar Monica Tatoiu vorbește deschis despre bărbații care au încercat să o „extragă” din căsnicia fericită pe care o are de mai bine de 30 de ani.

Vedeta a mai fost căsătorită la o vârstă fragedă, însă mariajul nu a rezistat. Tot răul spre bine, însă, pentru Monica Tatoiu, care acum iese la lumină cu noi declarații despre bărbații care i-au făcut avansuri și au curtat-o, deși îi cunoșteau situația civilă. Aceasta povestește cu lux de amănunte cum l-a umilit chiar pe unul dintre masculii care au încercat să o provoace la infidelitate.

Monica Tatoiu : „Trebuie să îl umilești, bărbații sunt foarte ușor de umilit când vine vorba de sexualitate!” /Sursa Foto: Arhiva

(CITEȘTE AICI: CE SPUNE MONICA TATOIU, DESPRE DIVORȚUL DINTRE ANAMARIA PRODAN ȘI LAURENȚIU REGHECAMPF )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia