Dan Petrescu, dezamăgit de rezultatul din „Gruia” cu Slavia: „Am primit mult prea ușor gol!”

Dan Petrescu, dezamăgit de rezultatul din „Gruia” cu Slavia: „Am primit mult prea ușor gol!”
Dan Petrescu
Dan Petrescu, antrenorul principal al campioanei României, nu și-a putut ascunde dezamăgirea faț ăde înfrângerea pe care elevii săi au suferit-o în „Gruia” în manșa tur a play-off-ului Champions League, scor 1-0 cu Slavia Praga, rezultat care îi îndepărtează pe ardeleni de grupele Champions League.

„Bursucul” a recunsocut superioritatea cehilor în primul mitan însă a spus că după aspectul jocului prestat de elevii săi în repriza a doua, un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil.

„Suntem foarte supărați de rezultat. În prima repriză ne-au dominat la posesie și la pase, dar nu la ocazii. Noi am avut două ratări mari ale lui Țucudean, o dată cu capul, o dată cu piciorul, și una a lui Djokovic. Eu nu mi-aduc aminte de un șut pe spațiul porții trimis de ei. Au dat un gol ca la tenis de masă, a dat cu latul, am primit golul mult prea ușor. În repriza a doua, nu au avut niciun șut. Nu îmi aduc aminte. Cel mai bun om al lor a fost portarul, chiar dacă au o echipă ofensivă. Nu știu ce va fi la retur”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj la finalul meciului.

Golul victoriei cehilor la Cluj a purtat semnătura lui Masopus în minutul 28, acesta punctând cu largul concurs al golakeeperului Arlauskis. De notat ar fi că ardelenii au avut o bară prin Rondon iar Omrani a ratat șansa  unei remize irosând o lovitură de la 11 metri în minutul 79. În returul de la Praga, care va avea loc miercuri, 28 august de la ora 22:00, Slavia pleacă cu prima șansă la victorie.

În cazul în care nu va reuși să întoarcă rezultatul din „Gruia” și va fi eliminată din Champions League, CFR Cluj va continua aventura europeană a acestui sezon în grupele Europa League.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!