Dana Săvuică, dezvăluiri despre Zina Dumitrescu: „Nu puteai să intri oricum în echipa de aur”

Știri

Dana Săvuică s-a numărat printre manechinele de succes pe care “mama modei românești” le-a descoperit și lansat. Datorită regretatei Zina Dumitrescu, multe femei au intrat în lumea modei și a reușit să creeze nenumărate modele pentru tinerele care își doresc aceeași carieră.

Ca și multe alte femei, Dana Săvuică îi datorează Zinei Dumitrescu întreaga sa carieră.

„Au fost clipe minunate, o perioadă a vieții mele foarte frumoasă, este omul care m-a format în cariera mea, care m-a sprijinit; atunci când mă gândesc la doamna Zina eu la asta mă gândesc. Unul dintre momentele frumoase a fost când am organizat evenimentul-tribut pentru ea, când a împlinit 80 de ani și am făcut la Snagov un eveniment care a adus pe scenă și artiști, și creatori de modă pe care Zina i-a lansat. De atunci o am în amintirea mea, era distinsă, frumoasă, ca de obicei, o lady”, a declarat Dana Săvuică pentru Libertatea.

Mai mult decât atât, vedeta spune că nu oricine putea să facă parte din echipa creatoarei de modă. Selecțiile pentru modelele care urmau să defileze erau foarte stricte și numai cine se încadra în tiparele ei, primea acceptul.

„Noi, manechinele ei, am trecut prin școală. La Casa de Modă Venus era și e în continuare o sală cu scenă, iar ea acolo a făcut cursurile. Nu puteai să intri așa, oricum, în echipa de aur a Zinei Dumitrescu. Prima oară când am fost acolo, am fost practic la examen. Se dădea un examen și erau sute de fete.

Ne punea să intrăm pe scenă și să ne mișcăm într-un mod natural, iar ea vedea imediat dacă ai talent, dacă ai acel zvâc în picioare sau nu, dacă ai expresivitate în mișcare, în mâini, în gestică, în mimică, în absolut tot, își dădea seama din primele secunde dacă ești bună de manechin sau nu. Am poze cu dânsa din diverse perioade ale carierei mele, și de la început, atunci când mă învăța să mă mișc pe scenă, și din timpul prezentărilor de modă. Cam cu asta am rămas…”, a mai spus Dana Săvuică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce mănâncă Gina Pistol într-o zi? „Vreau să îmbătrânesc frumos și sănătos”. Cât a ajuns să cântărească soția lui Smiley?
Click.ro
Ce mănâncă Gina Pistol într-o zi? „Vreau să îmbătrânesc frumos și sănătos”. Cât a ajuns să cântărească soția lui Smiley?
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani