Daniela Crudu, mărturii șocante despre copilărie: “Preferam să-mi iau bătaie”

• Vedete

În vârstă de 29 de ani, Daniela Crudu a făcut mărturisiri șocante despre perioada adolescenței în cadrul ediției “Ultimul Trib” din această seară, 4 octombrie. În ciuda faptului că a rememorat scene nu tocmai plăcute, vedeta de televiziune a vorbit cu zâmbetul pe buze despre pățaniile sale din copilărie.

Citește și: Daniela Crudu, criză de plâns în Madagascar în timpul unei probe: „Iadul! O vedeam cum încasa sacii în cap…!”

Daniela Crudu, mărturii șocante despre copilărie: “Preferam să-mi iau bătaie”

Daniela Crudu, membră a echipei “Lemuri”, este foarte mofturoasă atunci când vine vorba despre mâncare. Și… cum în Madagascar, locul în care se filmează show-ul “Ultimul Trib”, nu-s cele mai bune condiții, ea a ales să nu mănânce anumite preparate. Mai mult, acest episod i-a adus aminte de perioada copilăriei în care refuza anumite bunătăți pregătite de mama ei. Astfel, Cruduța a povestit că își lua bătaie atunci când spunea că nu mănâncă un anumit preparat și că, uneori, mama sa, chiar îi răsturna în cap farfuria cu mâncare.

“«Dacă îți e foame, mănânci și pietre», îmi zicea. Iar eu îi spuneam: «Să mori tu!». Mama îmi lua farfuria cu tocăniță și mi-o punea în cap, mi se scurgea așa pe față. Preferam să-mi iau bătaie până nu mai puteam, dar nu mâncam dacă nu îmi plăcea.”, a povestit bruneta în cadrul emisiunii “Ultimul Trib”.

Citește și: Daniela Crudu, baie în lighean ca să scape de păduchi. Imagini fabuloase cu vedeta

Daniela Crudu a renunțat la postul de asistentă TV anul trecut

Citește și:  Daniela Crudu și-a schimbat iar silicoanele la întoarcerea din Madagascar

Daniela Crudu s-a născut pe 14 iunie 1989. Vara trecută, Cruduţa a renunţat la postul de asistentă la “Xtra Night Show”, emisiune care e prezentată de Dan Capatos. Ceilalţi membrii ai echipei sunt: Anisia Gafton și Cătălin Bordea. Cu toate că a plecat din late night show-ul în care i-a înnebunit pe bărbați cu mișcările și ținutele ei, Daniela Crudu continuă să apară în diferite proiecte de televiziune.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!