Daniela Oloș, primele declarații după ce sora ei a fost lovită de tren. Angelica se află în comă: „Tot ce putem să facem este să ne rugăm”

Daniela Oloș trece prin cele mai cumplite momente, după ce sora ei a fost lovită de tren, marți seara, între Cricov şi Tomşani, judeţul Prahova. Angelica a fost găsită inconştientă pe un câmp, iar acum se află în comă la Spitalul Floreasca.

„Pacienta a fost adusă în comă. Momentan nu s-a intervenit chirurgical, din cauză că este în stare gravă. Prognosticul este rezervat”, a precizat dr. Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Ploiești.

Daniela, fosta iubită a lui Adrian Cristea și fostă concurentă de la iUmor, a făcut primele declarații despre starea de sănătate a surorii sale și roagă pe toată lumea să se roage pentru Angelica.

„În acest moment tot ce contează este ca sora mea să-și revină din coma și facem tot posibilul să ne asiguram și încercăm tot ce se poate pentru asta! Nu doresc să vorbesc mai mult decât atât! Tot ce putem să facem este să ne rugăm! Asta vorbesc cu toată lumea! Sa se roage pentru sora mea, Angelica!„, a spus Daniela pentru Click!.

Poliţiştii încearcă să afle dacă a fost vorba despre un accident, o tentativă de sinucidere sau femeia ar fi fost victima unei agresiuni şi ar fi fost aruncată intenţionat din tren.

Inițial, s-a crezut că Daniela fusese implicată în accident

Copleșită de numărul mare de mesaje și apeluri telefonice, Daniela Oloș a transmis un mesaj dur pe pagina sa oficială de Facebook.

“Este o știre falsa! Sunt bine! Nu știu cine a putut sa scrie o asemenea tâmpenie despre mine!”, a scris actrița pe Facebook-ul său. Postarea ei a strâns o mulțime de like-uri și comentarii. “Mă bucur că ești bine, când mi-a scris Bogdan, mi s-a făcut pielea de găină… și am tot căutat știri… Te pupăcesc li te îmbrățișez ?” este unul dintre mesajul lăsat de o prietenă de-ale concurentei de la “iUmor”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!