Daniela va naște fără Culiță Sterp alături de ea? Mama Geta spune totul: „Nu au crezut că va sta așa mult”

Daniela va naște fără Culiță Sterp alături de ea? Mama Geta spune totul: „Nu au crezut că va sta așa mult”

Mama Geta a vorbit despre starea de graviditate a iubitei lui Culiță Sterp. Potrivit acesteia, Daniela mai are 7 săptămâni până când va naște și sunt speriate că venirea pe lume a bebelușului va avea loc în lipsa tatălui său.

De asemenea, mama Geta spune că nu își dorește că fiul ei să părăsească concursul dacă a ajuns până aici. Ea îl susține să ajungă acasă câștigătorul marelui premiu.

„Cel mai tare se gândește la minunea care o să vină pe lume și la fata asta. Asta îl dărâmă cel mai tare. Le duce dorul. Nu am vrut să mă panichez, să nu mă vadă ceilalți copii. Toată emisiunea am stat cu ochii în lacrimi, dar m-am bucurat că l-au găsit în junglă, că e bine, sănătos”, a spus Mama Geta.

Tatăl lui Culiță Sterp a făcut pușcărie

De asemenea, mama Geta are două emoții în acest moment, căci și fiica ei este în pragul de a naște. Perioada o copleștește atât de tare încât îi simte lipsa enorm fiului ei.

„Mi-e foarte dor de el și mă rog în fiecare zi să nu se accidenteze. El e înalt, e mai greu să te bagi pe sub toate obstacolele. Foarte mult o încurajez și pe Daniela. Sunt bărbați care s-au dus la război și nu s-au mai întors. Bărbatul meu a fost la pușcărie și eu eram singură cu doi copii, eram și gravidă cu Getuța în burtă.”

VEZI ȘI: Culiță Sterp, la un pas de eliminare din competiția Survivor România! Ce a transmis mama acestuia, după ce artistul a încălcat regulile. „Mă rog ca să îl ierte”

Femeia a povestit cum a fost când era gravidă cu sora lui Culiță.

Casa încă nu era construită și foarte greu a fost să mă gândesc seara ce pun pe masă la copii. Acum noi suntem alături de, părinții ei, are tot ce îi trebuie, să ne rugăm doar să vină Culiță sănătos acasă. Ea din zi în zi așteaptă (n.r- Ileana). Își dorește să nască natural, eu le-am spus că nu am fost în viața mea la un control când eram gravidă. Nășteam cu femeia de serviciu, cum s-ar spune”, a continuat ea pentru wowbiz.ro.

NU RATA: Însărcinată în 7 luni, Daniela Iliescu a izbucnit în lacrimi după ce a primit un mesaj despre Culiță Sterp: “Să vezi ce își dorește și omul de lângă tine”. Burtica i-a crescut mult | FOTO

„Iubita lui e optimistă, chiar dacă ea va naște și el nu o să fie acasă, important e să fie el sănătos. Mai are 7 săptămâni până se face termenul. Ei nu au crezut că va sta Culiță așa mult. El a mai plâns odată în curte foarte tare, când s-a căsătorit tânăr. Copiii au recitat o poezie și a plâns toată lumea din curte, în frunte cu el. Așa e el, mai emotiv”, a dezvăluit mama Geta.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!