De ce a lipsit Adi Minune din hitul momentului. Loredana Groza a cântat alături de 10 maneliști consacrați

De ce a lipsit Adi Minune din hitul momentului. Loredana Groza a cântat alături de 10 maneliști consacrați

Loredana Groza a lansat un hit alături de nici mai mult nici mai puțin de 10 maneliști celebri. Printre aceția se numără bineînțeles „regele” Florin Salam și Jador.

Piesa a fost lansată în urmă cu o săptămână și a acumulat peste 4 milioane de vizualizări, situându-se pe locul 1 în Trendingul românesc, dar ocupând un loc și în trendingul global, fiind prima melodie din România care reușește asta.

Culita Sterp, Baboiash, Stefan, Nicu Paleru, Adi de la Vâlcea, Jean Craiova și Vali Vijelie sunt ceilalți cântăreți care au acceptat provocarea lui Costi Ioniță să cânte această piesă.

Costi a povestit și cum a reușit să o convingă pe Loredana Groza să cânte o manea.

„Loredana a fost tot timpul o deschizătoare de drumuri și este incontestabilă valoarea ei muzicală. Ea nici nu a ezittat și a fost de acord imediat ce i-am spus”, a explicat Costi Ioniță.

„Să știi că nu m-am gândit la vreun experiment. M-am gândit să transmitem multă fericire, iubire, pace. În acest timpuri pandemice lumea este supărată și ne-am gândit să aducem o oază de lumină. Fiind 8 în lume și locul 1 în trendul românesc, înseamnă că lumea are nevoie de voie bună”, a spus Costi Ioniță.

„M-am gândit să transmitem multă fericire, iubire, pace. În acest timpuri pandemice lumea este supărată și ne-am gândit să aducem o oază de lumină”

NU RATA: Loredana Groza face senzație pe străzile din Miami. Iată cum s-a afișat în public: „La 50+ femeile devin fatale”

De ce a lipsit Adrian Minune

„Adi Minune nu a apărut în povestea asta pentru că a fost ocupat. Mie îmi plac colaborările. Este așa cum zice românul: unde sunt doi puterea crește. Chiar a fost nevoie de o combinație între genurile muzicale. Eu sunt un om de muzică, iar cel mai important lucru este ceea ce transmiți”, a spus Costi Ioniță.

„Noi nu vrem să lezăm imaginea cuiva. Muzica mai trebuie să fie luată și în joacă. Fără hate poate că nu există această controversă și fără hate nu ai succes”, a spus Costi Ioniță.

„Foarte puțină lume știe că eu sunt nominalizat la Grammy și lucrez cu artiști mondiali”, a mai spus Costi Ioniță.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!