Poliţişti rutieri din Buzău sunt de mult spaima şoferilor, din cauza radarelor ”în cascadă” situate în comunele aşezate una după alta de-a lungul unei din cele mai importante artere, E85. Prima razie a poliţiştilor buzoieni din acest an s-a soldat cu peste 300 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare a depăşit 102.000 lei. 24 de şoferi au rămas fără permise.
Poliţiştii buzoieni au efectuat săptămâna trecută o razie în localitatea Poşta Câlnău, pe DN2-E85, ei amendând peste 300 de şoferi. Aceştia au reţinut 24 de permise şi au întocmit două dosare penale.
Cel mai vârstnic şofer sancţionat a fost un bătrân în vârstă de 76 de ani, din Bucureşti. El a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu 131 km/h în localitatea Posta Câlnău.
Conducătorii auto care circula cu maşina pe drumurile din România fără a deţine o vinietă valabilă pot fi surprinşi de una din cele peste 70 de camere utilizate de către CNAIR şi amplasate pe mai multe drumuri naţionale. Persoanele surprinse de autorităţi circulând cu maşină pe drumurile din ţara noastră fără a avea rovinietă valabilă pot fi sancţionate cu amenzi de până la 4.500 de lei.
Potrivit datelor furnizate de către CNAIR, cele mai monitorizate drumuri sunt Drumul Naţional 1 (Timisul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Sercaia, Osorhei, Barcanesti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobesti, Nicolae Bălcescu, Motcă, Maracineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Cosoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlasca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sangeorgiu de Mureş, Garleni, Călugăreni). Nici cei care circulă pe autostrăzi nu scapă de monitorizare, şi anume sunt amplasate camere video pentru verificarea rovinietei la Petresti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).