Decizie incredibilă în cazul crimei din Lanurile. Femeia acuzată că şi-a tranşat soţul poliţist a fost eliberată

• Știri
Decizie incredibilă în cazul crimei din Lanurile. Femeia acuzată că şi-a tranşat soţul poliţist a fost eliberată

Femeia din Brăila bănuită că și-a tranșat soțul, fost polițist local, a fost lăsată în libertate. Bărbatul dispăruse de acasă în 2016, iar soția lui, mai tânără cu 20 de ani, a spus că acesta a plecat în străinătate, însă,în urmă cu 10 zile mai multe bucăți din cadavru au fost găsite în podul casei.

Magistrații Curții de Apel Galați au admis contestația depusă de femeia la sentința Tribunalului Brăila, care stabilise ca femeia să fie arestată preventiv pentru 30 de zile. În urma deciziei Curții de Apel Galați, femeia a fost eliberată și va fi cercetată în stare de libertate.

„Admite contestaţia formulată de inculpata Lupu Mariana împotriva încheierii de şedinţă din 22.10.2018 a Tribunalului Brăila. Respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila privind arestarea preventivă a inculpatei. Revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de Lupu Mariana în prezenta cauză. Dispune punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Brăila, dacă nu este arestată în altă cauză”, a stabilit Curtea de Apel Galați.

În urmă cu 10 zile, mai multe bucăți din cadavrul unui bărbat dispărut de aproximativ doi ani au fost descoperite ascunse în podul unei case din satul brăilean Lanurile.

Scheletul este al unui fost polițist local din comuna Viziru, care dispăruse de acasă la sfârșitul anului 2016. Acesta avea, în momentul dispariției, 54 de ani, iar lipsa sa a fost anunțată la Poliție la începutul anului 2017 de una dintre surori.

Cercetările au fost abandonate deoarece soția, mai tânără cu 20 de ani, a susținut că bărbatul plecase la muncă în străinătate. Acum, anchetatorii încearcă să afle cum a murit fostul polițist și dacă există complici.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!