Acasă » Știri » Deţinuţii se vor bucura de pedepse reduse! Se aplică celor închişi în condiţii inumane dar, de fapt…

Deţinuţii se vor bucura de pedepse reduse! Se aplică celor închişi în condiţii inumane dar, de fapt…

De: Cancan 14/07/2017 | 20:23
Deţinuţii se vor bucura de pedepse reduse! Se aplică celor închişi în condiţii inumane dar, de fapt...
Revoltă fără precedent în penitenciarele din România

Deţinuţii închişi în condiţii considerate inumane vor beneficia de o pedeapsă redusă, iar legea care stabileşte acest lucru a fost promulgată vineri de către preşedintele Klaus Iohannis. Mai exact, la fiecare 30 de zile executate, vor fi scăzute şase zile!

Legea va fi aplicabilă însă majorităţii persoanelor private de libertate, pentru că România a fost condamnată de multe ori la CEDO pentru condiţiile precare de detenţie, care nu asigură un spaţiu minim de 3 metri pătraţi pentru fiecare deţinut, dar şi condiţii de igienă corespunzătoare.

Legea va deveni operaţională după publicarea ei în Monitorul Oficial şi a fost deosebit de controversată în ultima perioadă Proiectul a fost contestat de opoziţie la CCR, însă judecătorii au decis, pe 5 iulie, că actul este constituţional. Parlamentul a decis, pe 9 mai, că deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane vor beneficia de şase zile reduse la 30 de zile de detenţie, după ce au adoptat proiectul de lege privind măsuri privind condiţiile din penitenciare. Iniţial, Guvernul propusese ca reducerea pedepsei să se facă cu 3 zile, iar deputaţii au decis că reducerea pedepsei se poate realiza cu 6 zile, la fiecare lună de detenţie în condiţii inumane.

Deputaţii au aprobat, astfel, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Guvernul nu a susţinut forma amendată de deputaţi, ci forma iniţială a propusă de Executiv.

PNL şi USR au atacat la CCR proiectul de lege ”Simpla existenţă a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare”, a considerau oficialii USR. ”USR consideră că actuala putere se foloseşte în cel mai pervers mod de situţia disperată a unora dintre deţinuţii din închisorile româneşti, fără a avea niciun interes real pentru rezolvarea problemelor semnalate de CEDO, cu unicul scop de a salva din puşcării membrii de partid şi clientela politică. De fapt, majoritatea proiectelor care se bucură de atenţia nedisimulată a parlamentarilor PSD şi ALDE au ca obiect fie o graţiere, fie o amnistie, unele mascate tehnic, iar altele promovate în dispreţul românilor. Problemele reale ale României aşteaptă la coadă”, afirma deputatul USR Silviu Dehelean.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Mădălina Ghenea, detalii și imagini intime! De ce s-a despărțit de bulgarul Dimitrov
Mădălina Ghenea, detalii și imagini intime! De ce s-a despărțit de bulgarul Dimitrov
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
„Mie îmi e frică de moarte”. Florin Piersic a vorbit despre momentul în care va pleca de pe această lume. Ce spune marele actor despre una dintre cele mai mari temeri ale sale
„Mie îmi e frică de moarte”. Florin Piersic a vorbit despre momentul în care va...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a...
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul- Update
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să...
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Vine „Mama tuturor crizelor”. Datoriile guvernelor pentru măsuri socialiste o fac de neevitat
Vine „Mama tuturor crizelor”. Datoriile guvernelor pentru măsuri socialiste o fac de neevitat
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit după 3 ani de relație: ”Nu am acceptat”
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit după 3 ani de relație: ”Nu am acceptat”
Locul unde Florin Piersic a spus că vrea să fie înmormântat. Are legătură cu copilăria lui
Locul unde Florin Piersic a spus că vrea să fie înmormântat. Are legătură cu copilăria...
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția merge la export. Cum arată uzina pe interior
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția merge la export. Cum...
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
×