Puterea din spatele puterii! MIHAIL IVAN: ”Noi ne alegem părinții!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Sport » Dinamo fără căpitan cu Gaz Metan: „Nu am vrut să risc!”

Dinamo fără căpitan cu Gaz Metan: „Nu am vrut să risc!”

De: Cristian P 23/11/2018 | 15:54
Dinamo fără căpitan cu Gaz Metan: „Nu am vrut să risc!”

Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Dinamo București, a declarat că a decis să nu mizeze pe serviciile căpitanului Dan Nistor, dar și a mijlocașului Pesic. Cei doi revin după accidentări, iar Rednic a decis să-i menajeze.

„Nu avem probleme medicale, dar am decis ca Pesic şi Nistor să nu facă parte din lot pentru acest meci. Nu am vrut să risc deşi ei vor să joace, dar ne aşteaptă trei meciuri grele. În rest toată lumea e bine şi aşteptăm cu mare drag meciul de mâine. Sper ca această perioadă să ne fi prins bine. Trei dintre jucătorii nou veniţi vor face parte din lot. Ştim cât de important este meciul cu Gaz Metan, au reuşit să formeze un grup bun, au o echipă cu o posesie bună, sunt bine aşezaţi în teren şi au şi jucători care pot face diferenţa. Nu e de mirare că sunt pe locul pe care sunt acum. La Mediaş e antrenor bun, nu are presiunea publicului, nici a conducerii, e liniştit şi rezultatele au venit. Mediaşul îşi merită locul în clasament pe care îl are acum”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Dinamo București.

Partida Dinamo- Gaz Metan Mediaș, contând pentru runda a XVI-a a Ligii I, va avea loc astăzi, de la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Programul etapei a XVI-a Liga I:                         

Vineri, 23 noiembrie

ora 20:30 Dinamo – Gaz Metan Mediaș

 Sâmbătă, 24 noiembrie

ora 16:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Astra Giurgiu

ora 18:30 Concordia Chiajna – CFR Cluj

Duminică, 25 noiembrie

ora 13:30 Dunărea Călărași – FC Hermannstadt

ora 17:30 FC Voluntari – Viitorul

ora 20:30 Politehnica Iași – FCSB

 Luni, 26 noiembrie

ora 20:30 FC Botoșani- U Craiova

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de...
FOTO. Imagini hot cu știrista care i-a luat locul fiicei lui Anghel Iordănescu
FOTO. Imagini hot cu știrista care i-a luat locul fiicei lui Anghel Iordănescu
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
„Ne-au păcălit, jos pălăria!” Cu câteva ore înainte de explozia pagerelor, Hezbollah încă le împărțea membrilor săi
„Ne-au păcălit, jos pălăria!” Cu câteva ore înainte de explozia pagerelor, Hezbollah încă le împărțea...
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru 40 de zile de luptă”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu le vedem pe SUV-ul românesc - FOTO
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Alin Oprea a rupt tacerea la "Follow us" si a spus cati bani trimitea lunar la Londra fostei sale sotii, Larisa Uta: "Facand un calcul in aceasta perioada, media a fost de peste 4200 euro pe luna"
Alin Oprea a rupt tacerea la "Follow us" si a spus cati bani trimitea lunar...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta parteneră de viață. „M-a luat de pe stradă, în pantaloni scurți, în tricou și niciun ban în cont.”
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Review HUAWEI Watch GT 5: Smartwatch elegant cu tastatură integrată și sistemul inovator TruSense
Review HUAWEI Watch GT 5: Smartwatch elegant cu tastatură integrată și sistemul inovator TruSense
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct,...
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii....
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei...
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Lidia Buble a comis-o iar în trafic! Anul trecut, a fost condamnată după ce a mituit doi polițiști de la Rutieră
Lidia Buble a comis-o iar în trafic! Anul trecut, a fost condamnată după ce a...
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu...
Avertismentul preşedintei Băncii Centrale Europene: Lumea de astăzi seamană cu cea a anilor 1920, de dinaintea crizei şi a războiului
Avertismentul preşedintei Băncii Centrale Europene: Lumea de astăzi seamană cu cea a anilor 1920, de...
Se reintroduce oficial serviciul militar obligatoriu. Cine va fi chemat şi câte luni durează
Se reintroduce oficial serviciul militar obligatoriu. Cine va fi chemat şi câte luni durează
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva cărți
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva...
Orașul din România în care poți cumpăra o garsonieră cu doar 3400 de euro. Necesită îmbunătățiri
Orașul din România în care poți cumpăra o garsonieră cu doar 3400 de euro. Necesită...
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor doi copii:
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile în toamnă. Pericolele de care trebuie să se ferească toți oamenii
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile în toamnă. Pericolele de care trebuie să...
WhatsApp nu va mai funcționa din octombrie 2024 pe aceste telefoane mobile. Aplicația devine interzisă, vezi dacă și al tău e pe listă. Vești proaste pentru modele Iphone, Samsung, Huawei și LG
WhatsApp nu va mai funcționa din octombrie 2024 pe aceste telefoane mobile. Aplicația devine interzisă,...
Dan Bittman, părere sinceră despre femeile care apelează la operațiile estetice: „Nu știu când să se oprească”
Dan Bittman, părere sinceră despre femeile care apelează la operațiile estetice: „Nu știu când să...
×