Doi foști concurenți de la Mireasa divorțează după câteva luni de căsnicie. Urmează să devină părinți în scurt timp

Doi foști concurenți de la Mireasa divorțează după câteva luni de căsnicie. Urmează să devină părinți în scurt timp

Doi foști concurenți ai emisiunii „Mireasa” au ajuns la divorț, după doar câteva luni de mariaj. Zvonurile despărțirii celor doi au apărut în urmă cu ceva timp, însă abia acum au fost confirmate. Se pare că Valentin Harle și Gabriela au ajuns la finalul poveștii. Despărțirea a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales pentru că foștii concurenți urmează să devină părinți.

Valentin Harle și Gabriela și-au început povestea de dragoste în sezonul 6 al emisiunii „Mireasa”. După câteva tatonări, cei doi au format un cuplu. Deși relația lor din cadrul show-ului a fost presărată cu unele momente tensionate, cei doi au decis să se căsătorească în marea finală. Au semnat actele și au plecat împreună acasă.

Însă, se pare că lucrurile nu a fost prea roz după ce au părăsit emisiunea de la Antena 1, iar de ceva timp au început să apară unele zvonuri potrivit cărora cei doi s-au despărțit. În cele din urmă, zvonurile s-au dovedit reale, iar acum Valentin Harle a confirmat despărțirea.

„Salutări tuturor, scriu acest mesaj strict pentru oamenii care m-au susținut și în toată această perioadă, în care s-au vorbit și s-au născocit fel și fel de lucruri, și care nu și-au dat cu părerea, nu au jignit și nu au pus milioane de întrebări. Eu și Gabriela am luat-o pe drumuri separate. Nu voi da absolut niciun detaliu, oricum sunt 100 de ipoteze deja existente pe grupuri”, a scris Valentin Harle, în mediul online.

(CITEȘTE ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE SIMONA GHERGHE A LIPSIT DE LA EMISIUNEA „MIREASA”. IMAGINEA POSTATĂ PE REȚELELE DE SOCIALIZARE I-A ÎNGRIJORAT PE FANI)

„Nu este așa cum trebuie”

Deși au pus punct mariajului după doar trei luni, Valentin Harle și Gabriela nu vor uita unul de altul. Cei doi urmează să devină părinți, așa că vor păstra legătura de dragul copilului pe care îl așteaptă. Valentin Harle a mai spus că indiferent ce s-a întâmplat între el și Gabriela o să rămână alături de ea și împreună se vor ocupa de copilul ce urmează să vină.

Se pare că în ciuda diferențelor dintre ei, Valentin și Gabriela au ales calea rațională, iar despărțirea este un pașnică. Cei doi o să fie alături unul de altul în tot ceea ce se leagă de copil și o să aibă grijă ca acesta să nu simtă lipsa nici mamei, nici tatălui.

„Nu voi vorbi niciodată urât sau greșit despre Gabriela, mi-a oferit bucuria și fericirea de a avea un bebe împreună, dar, din păcate, relația dintre noi nu este așa cum trebuie să fie într-o familie. Indiferent de relația dintre noi doi, cu siguranță, bebe va crește exemplar, fiindcă vom păstra o relație cât se poate de bună stric pentru el”, a mai spus Valentin Harle.

(VEZI ȘI: MIRUNA ȘI COSMIN, CÂȘTIGĂTORII MIREASA, ȘI-AU SPUS ADIO LA DOAR O LUNĂ DUPĂ CĂSĂTORIE! CARE AU FOST MOTIVELE DESPĂRȚIRII)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
Click.ro
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea