Doliu în familia Dolănescu. Anunţul făcut în urmă cu puţin timp: „Astăzi a încetat din viaţă”

Doliu în familia Dolănescu. Anunţul făcut în urmă cu puţin timp: "Astăzi a încetat din viaţă"

Ionuț Petrescu, presupusul fiu al lui Ion Dolănescu, a făcut anunţul trist pe reţelele de socializare. Bărbatul și-a anunțat amicii virtuali că tocmai și-a pierdut mama, după ce aceasta s-a luptat cu o boală cruntă. Ionuț Petrescu îngrijește de ani de zile locul de veci al lui Ion Dolănescu de la cimitirul Bellu.

„DUMNEZEU sa odihnească sufletul mamei mele in pace! Astăzi a încetat din viață mama mea! Este dureros să pierzi o fiinţă dragă și în special pe cea datorită căreia exiști, MAMA! Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, dar moartea a fost mai puternică şi ne-a smuls-o dintre noi. Nu am crescut lângă ea, nu am simțit iubirea ei, dar ea mi -a dat viață , datorită ei exist!

Nu o condamn, poate a avut un motiv ,doar că ceea ce speram ca în sfârșit să mă elucideze, s-a risipit. Am așteptat în zadar să îmi aducă acea liniște sufletească confirmându-mi ceea ce speram să aflu, dacă cel pe care îl consider eu este tatăl meu. Nu s-a intamplat asta și iată că astăzi a dovedit loialitatea cuvântului, adică a luat cu ea SECRETUL de o viață! Poate așa a fost să fie, poate chiar n-a putut sau nu a vrut să-mi spună știind că încalcă o promisiune, poate chiar n-a vrut să se afle.

Numai Dumnezeu știe și doar El îmi poate desluși misterul. Probabil voi afla ,dar m-aș fi simțit altfel dacă chiar ea ,cea care mi-a dat viață mi-ar fi spus.O voi păstra în inima mea tot restul vieţii. Dumnezeu s-o ierte şi să-i primească sufletul în grădina sa!”, a scris presupusul fiu al lui Ion Dolănescu, pe Facebook.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!