Doliu în România! A murit Simona Patraulea, prezentatoarea emisiunii „Floarea din grădină”

Publicat: 16/11/2018 | 07:37

Simona Patraulea a murit pe 14 noiembrie, la vârsta de 87 de ani. Anunțul că prezentatoare emisiunilor „Steaua fără nume” şi „Floarea din grădină” s-a stins din viață a fost făcut de Televiziunea Română.

Simona Patraulea şi-a făcut debutul în TVR alături de Valeriu Lazarov, la prima ediţie a festivalului Cerbul de Aur. Ulterior, a prezentat emisiunile „Steaua fără nume” şi „Cu mască, fără mască”. Ea a fost, timp de 13 ani, gazda emisiunii în care şi-au făcut debutul nume mari ale folclorului românesc, printre care Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Maria Dragomiroiu, Nicolae Rotaru, Nicolae Mureşan.

Într-un interviu acordat în anul 2016 pentru TVR 2, prezentatoarea a povestit ce se întâmpla în anii 70, când au fost emisiunile concurs. „Se formau de cele mai multe ori cozi kilometrice în locul unde se desfășurau preselecțiile. Veneau mii de tineri interpreți de cântec popular care își doreau să participe la Floarea din grădină. Eram nevoiți să apelăm la poliție pentru a păstra ordinea și pentru a debloca strada unde concurenții așteptau să intre în fața comisiei de selecție”, spunea Simona Patraulea.

Citește și...