Dramatic. A aflat că este gravidă, după ce a fost testată pozitiv cu COVID-19. Mărturia unei tinere, aflată internată într-un spital din Neamț. “Mi-a spus să renunț la sarcină!” Ce a urmat este incredibil

Caz dramatic pe secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Neamț. O tânără a aflat că este gravidă abia după ce a fost testată pozitiv cu COVID-19, iar câteva cadre medicale i-au transmis că ar fi indicat să renunțe la sarcină. Din fericire, salvarea femeii a fost managerul unității medicale, Daniela Marcoci, care a trimis un medic ginecolog să o consulte.

VEZI AICI: CUM SUNT AFECTAŢI COPIII ŞI FEMEILE ÎNSĂRCINATE DE CORONAVIRUS (COVID-19)

Tânăra a aflat că este însărcinată după 14 zile de tratament cu Kaletra, un antiretroviral care e folosit pentru pacienții cu COVID-19. În spital, era internată de o lună!

“Am încercat să discut cu un medic de aici, de la boli infecțioase. I-am transmis că abia am aflat că sunt însărcinată și l-am întrebat dacă pot fi probleme din cauza infecției cu coronavirus. Mi-a răspuns, din prima, că trebuie să renunț la sarcină, deși ea era medic de boli infecțioase și nici măcar nu s-a consultat cu vreun specialist”, a povestit tânăra, potrivit libertatea.ro.

“Vorbele astea aruncate în vânt te pot afecta emoțional. Eu am mai trecut prin asta, dar vă dați seama dacă eram o tânără naivă și renunțam la sarcină. Eram speriată puteam să iau de bune vorbele medicului”, a mai precizat viitoarea mămică.

ANUNȚ. După 15 mai, se deschid saloanele de coafură și cosmetică. Condițiile anunțate de Raed Arafat

Salvată de managerul unității, Daniela Marcoci

Ulterior, după discuția cu medicul de la infecțioase, tânăra a rugat și o asistentă să o ajute să ajungă la un ginecolog. “Mi-a spus că nu este o urgență și că nu are ce să-mi facă, cu cine să vorbească. Să stau. «Urgență e când e vorba de viață și de moarte, doamnă», mi-a spus”, a adaugat femeia.

NU RATA: DANA ROGOZ, ÎNSĂRCINATĂ ÎN OPT LUNI! VA NAȘTE ÎN PLINĂ EPIDEMIE DE CORONAVIRUS! „VOI ÎNCERCA SĂ MERG LA CABINET”

Șansa viitoarei mămici a fost managerul unității, Daniela Marcoci. “Am reușit să discut cu dânsa la telefon și a trimis un medic specialist, care m-a consultat. Acesta mi-a spus că totul este în regulă cu fătul”, a spus tânăra, care așteaptă cu nerăbdare să iasă din spital.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia