Dronă prăbușită pe un câmp din Vaslui! Polițiștii și jandarmii au izolat zona, iar SRI a intervenit

Dronă prăbușită pe un câmp din Vaslui! Polițiștii și jandarmii au izolat zona, iar SRI a intervenit

O dronă avariată a fost descoperită miercuri pe un teren agricol din județul Vaslui, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean.

Autoritățile au delimitat zona și au început verificările pentru a stabili originea aparatului.

Dronă prăbușită pe un câmp din Vaslui

Dispozitivul a fost identificat de un localnic pe un câmp din comuna Viișoara, aflată la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Republica Moldova. Polițiștii au fost alertați imediat, iar echipele operative au ajuns la fața locului.

„Astăzi, 1 septembrie 2026, la ora 10.15, șeful postului de poliție Viișoara, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că, pe un câmp din extravilanul localității a fost găsit un aparat de tip dronă, avariat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Perimetrul a fost securizat de echipaje ale Poliției și Jandarmeriei, pentru a preveni accesul neautorizat și a permite specialiștilor să analizeze dispozitivul.

Polițiștii și jandarmii au izolat zona, iar SRI a intervenit

Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat pentru HotNews că Serviciul Român de Informații a fost notificat în legătură cu incidentul, iar instituțiile abilitate au început procedurile standard de verificare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost, de asemenea, informat, urmând să fie demarată o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care drona a ajuns pe câmpul din Viișoara și pentru dispunerea măsurilor legale.

La locul descoperirii a intervenit și o echipă anti-tero, care efectuează evaluări tehnice asupra aparatului și zonei înconjurătoare.

CITEŞTE ŞI: Tensiune la granița României. Două ținte aeriene au apărut pe radar, iar avioanele F-18 au intervenit

Alertă în Republica Moldova! Cinci drone au pătruns în spațiul aerian, iar una s-a prăbușit

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe cine a pus ochii Codruța Filip după divorțul de Valentin Sanfira? Cei doi bărbați celebri pe care îi admiră
Click.ro
Pe cine a pus ochii Codruța Filip după divorțul de Valentin Sanfira? Cei doi bărbați celebri pe care îi admiră
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Şedința decisivă la PNL a început. Liderii liberali din toată țara decid daca votează guvernul Luca Niculescu. Mai mulți parlamentari PNL au anunțat deja că boicotează
Gandul.ro
Şedința decisivă la PNL a început. Liderii liberali din toată țara decid daca votează guvernul Luca Niculescu. Mai mulți parlamentari PNL au anunțat deja că boicotează
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!