Acasă » Știri » El este Miluț, tânărul de 18 ani care și-a pierdut viața într-un accident cumplit. Șoferul, în stare de ebrietate, și-a condamnat prietenul la moarte

El este Miluț, tânărul de 18 ani care și-a pierdut viața într-un accident cumplit. Șoferul, în stare de ebrietate, și-a condamnat prietenul la moarte

De: Denisa Iordache 21/07/2025 | 14:45
El este Miluț, tânărul de 18 ani care și-a pierdut viața într-un accident cumplit. Șoferul, în stare de ebrietate, și-a condamnat prietenul la moarte
Sursă: Lexu Photography

Miluț Pop, un băiat în vârstă de doar 18 ani, s-a stins din viață într-un mod cumplit. Acesta se afla în mașina care a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat, condusă de prietenul său. Iată ce s-a întâmplat!

În urma accidentului grav care s-a produs pe un drum comunal din Leșu, județul Bistrița-Năsăud, șoferul în vârstă de 19 ani și un alt tânăr în vârstă de 20 au fost răniți.

CITEȘTE ȘI: Crimă în plină stradă, în Brăila! Cătălin, un tânăr de doar 31 de ani, a fost înjunghiat mortal de cumnatul său

Miluț, tânărul de 18 ani care și-a pierdut viața

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, șoferul în vârstă de 19 ani, cel care a provocat accidentul fatal pentru Miluț, era băut. Rezultatul obținut în urma testării cu etilotestul a arătat 0,44mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier semnalat pe Drumul Comunal 4, în Leşu. La locul accidentului, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Leşu a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma accidentului, din nefericire, un tânăr de 18 ani din Lunca Leşului şi-a pierdut viaţa, rezultând totodată rănirea şoferului şi a unui alt pasager de 20 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a şoferului a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, la spital fiind totodată dispusă recoltarea de mostre biologice. Cu privire la cele constatate, poliţiştii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza şi împrejurările producerii evenimentului rutier”, au transmis reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit rapid echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Sângeorz-Băi (o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor), un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD din Bistriţa şi un echipaj de Ambulanţă tip B2. 

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Miluț a fost găsit sub mașina răsturnată. Pompierii militari l-au extras, iar echipajele medicale au intervenit, însă acesta se afla în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare. În ceea ce privește cei doi tineri care se aflau alături de Miluț în autoturism, aceștia erau conștienți și cooperanți. Au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale și investigații.

Sursă: Facebook Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița
Sursă: Facebook Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

Ultimul său meci

Nimeni nu avea să știe că doar cu o zi înainte de tragicul accident, Miluț juca ultimul său meci de fotbal. Tânărul era portarul echipei ACS Heniu Leșu, iar colegii săi mărturisesc că era foarte pasionat de acest sport. După pierderea neașteptată, clubul a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare:

„Frate… ieri eram toți. Toți tinerii din Leșu care iubim fotbalul. Prieteni, râsete, glume… și ore întregi pe teren. 5-6 ore de bucurie pură. Dacă cineva ar fi trecut pe lângă noi, te-ar fi remarcat imediat… Miluț Pop, băiatul cu suflet de aur și zâmbetul care încălzea pe toată lumea. Portarul de 18 ani, care a reprezentat Heniu Leșu la cupele de amatori și nu numai. Un copil care iubea fotbalul mai mult decât orice. Dar azi… azi dimineață ne-ai frânt inimile tuturor.

Ai plecat prea devreme…E greu să găsim cuvinte, frate… Ai fost un băiat extraordinar. Incredibil de bun, mereu pozitiv, mereu cu un gând frumos pentru fiecare. Dumnezeu să-ți întărească părinții, pentru că pierderea asta e mai grea decât poate duce un om. Dumnezeu să te odihnească în pace, Miluț…Ieri am jucat ultimul nostru meci împreună… dar pentru noi vei rămâne mereu pe teren. Mereu în poartă. Mereu în inimile noastre. Odihnește-te în liniște, campionule…”

VEZI ȘI: BREAKING | Cristi Ivanov și Mihail Pojoga sunt bărbații morți în tragedia aviatică de la Gura Portiței

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×