Elena Udrea, primele declarații după ce a fost eliberată: A fost o experiență foarte grea de data aceasta

• Știri
Elena Udrea, primele declarații după ce a fost eliberată:  A fost o experiență foarte grea de data aceasta

Elena Udrea, eliberată din arestul din Costa Rica, a declarat că nu știe dacă se va întoarce în țară, că „depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în România”, având în vedere că fetița ei deocamdată nici nu are pașaport.

„Abia am ajuns acasă. A fost o experiență foarte grea de data aceasta. Spun de data aceasta pentru că o compar cu cea din 2015, când am fost arestată preventiv în România. A fost mult mai greu decât atunci pentru că acum există un copil, există Eva, și despărțirea de ea a fost foarte greu de suportat. Am găsit-o mult mai mare decât am lăsat-o. Am lăsat-o la 13 zile, când m-au ridicat de pe stradă și am găsit-o acum mult mai mare. Cred că și ea e curioasă să mă cunoască. Încercăm să ne cunoaștem reciproc. Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai ușoară perioada asta. Departe de țară, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, dar Dumnezeu a făcut o minune că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă”, a declarat Elena Udrea, la Antena 3.

Întrebată dacă are de gând să se întoarcă în România, Elena Udrea a spus că „eu nu am plecat din România pentru că voiam să călătoresc prin lume, ci pentru că era evident și acum e evident, cu tot ce s-a întâmplat, cu această decizie a Curții Constituțională care a desființat atâtea hotărâri ale ÎCCJ, printre care și a mea și a Alinei Bica. E clar că am avut dreptate și că am fost țintele unui abuz în țara noastră. Vom vedea ce se întâmplă, depinde foarte mult de ce se întâmplă și în România”.

„Vom vedea, copilul deocamdată nici nu are pașaport. Eu sunt refugiat pe considerente politice cu statut provizoriu. Vom vedea, nu aș vrea să spun mai multe lucruri acum pentru că aici, în Costa Rica, lucrurile sunt foarte sensibile și nu aș vrea să încurc ce am de făcut aici. Vom vedea zilele următoare. Nu e vorba de frică, însă trebuie să am o analiză corectă asupra ceea ce se întâmplă. Nu înseamnă că această decizie a Înaltei Curți schimbă neapărat lucrurile pentru că aceiași judecători vor judeca din nou cauzele. Faptul că s-au desființat niște decizii nu înseamnă că neapărat s-a schimbat totul, au rămas aceiași judecători”, a explicat fostul ministru, referitor la momentul când ar putea reveni în țară.

Elena Udrea și Elena Udrea au fost eliberat din arestul din Costa Rica după ce autoritățile române au renunțat la cererea de extrădare, ca urma a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție de suspendare a executării pedepsei până la soluționarea definitivă a contestației în anulare depuse. Avocații Elenei Udrea au contestat alcătuirea completului de 5 judecători care l-a judecat pe fostul ministru în dosarul „Gala Bute”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!