Este un obicei pagân criticat de Biserică! Cui i se inchină fetele care poartă mărţişorul în piept!

 

„Mărţişorul nu este un simbol religios şi în nici un caz creştin, ci este specific credinţelor populare necreştine, fiind un element al unui ritual de înnoire a timpului şi a anului.” spunea părintele Valentin Băltoi, pr. spiritual în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman. Alti purtători ai sutanei sunt şi mai inverşunaţi împotriva acestei sărbători româneşti, spunând cî cel care il pune in piept pe zeul razboiului, Marte- Mărţişorul, îl scoate de la Inimă Pe Iisus Hristos, iar acest lucru va determina consecinţe negative!

În calendarul românilor, ziua de 1 Martie era închinată zeului Marte, patronul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii, dar şi zeul războiului.
Numele lunii martie, provine din latinescul Martius, care a constituit prima lună din an ( la fel ca şi în Biblie), înaintea modificării în calendarul actual. Numele lunii a fost impus în cinstea zeului Marte, zeul schimbător de formă, care se transformă câteodată în lup ( vezi legenda Romulus is Remus) şi altădată în ciocănitoare ( vezi casca soldaţilor români). De aici se trage şi legenda lupului schimbător, al vârcolacului, al vampirului. Anul Nou se serba de fapt la 1 martie, în multe ţări precum Anglia sau Rusia, a durat până acum câteva secole, când s-a trecut la noul calendar gregorian.
Românii au rămas cu obicieul de a se închina la aceste deitati ( îngeri căzuţi), prin faptul că au păstrat în primul rând numele acestui zeu, după care au păstrat tot felul de obiceiuri şi tradiţii păgâne, care se bazează pe magie şi practici oculte ( închinări la soare), cum ar fi mărţişorul.

 

Legenda Dochiei este de fapt cea a mărţişorului!

Iată ce spun legendele de unde provine obiceiul mărţişorului:
Acum mulţi ani, o femeie bătrană care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă cumplită, Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu pană devine albă ca zăpada. Tanăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărtisor şi a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat. Atunci Mărtisor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie şi albă şi a îndemnat-o să mai spele incă o dată veşmântul şi apoi să se intoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Bătranei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să indeplinească sarcina. Deodată, a văzut floarea din părul fetei. “De unde o ai?” o intrebă bătrana, “este incă iarnă“.
Bătrana crezu că primăvara a revenit şi plecă cu turma pe munte. Pe drum, vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit, a fost insă prinsă de burnită. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărtisor: “Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, “tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la rău.” Apoi a dispărut. Bătrana a rămas singură pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre. De atunci roşul şi albul simbolizează lupta între bine şi rău, între iarnă şi primăvară.
Cu timpul, la şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărtisorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

George Coşbuc: marţişorul apropie soarele

Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărtisorului afirma:
” Scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curătie de suflet… Tăranii pun copiilor mărtisoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”
Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi cas proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primavară să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu.

(Gabriel Niculescu)