Eugen Stan, cunoscut drept polițistul-pedofil, a fost arestat în urmă cu aproape un an, după ce a agresat sexual, în liftul unui bloc din Sectorul 6, doi copii de 5 și, respectiv, 9 ani.
Recent, un detaliu incredibil s-a aflat despre Eugen Stan. Din câte se pare, în urma cu zece ani, pedofilul a fost prins de o patrulă a poliției în timp ce se masturba, în tufișuri, lânga gardul unei școli.
Eugen Stan se uita la un grup de fetițe care jucau volei, când a fost depistat de polițiști în timp ce se mastruba. Totul s-a mușamalizat atunci pentru că bărbatul a fost salvat de unul dintre colegii săi.
În iunie, poliţistul pedofil Eugen Stan a fost mutat din arest la Penitenciarul Rahova. Fostul agent de la Brigada Rutieră a Capitalei, trimis recent în judecată, pentru 18 fapte de agresiune sexuală, s-a izolat de toată lumea, este foarte abătut şi refuză să meargă la procesul de divorţ intentat de soţia sa.
Eugen Stan nu a putut da o explicaţie logică pentru ce ce a făcut ani la rând.
„Nu mai simţeam plăcere când vedeam femei”, spunea, la un moment dat, Eugen Stan.
Cazul agentului de la Brigada Rutieră s-a lăsat inclusiv cu demiteri, printre care și cea a şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu. Poliţistul pedofil Eugen Stan va ajunge în faţa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 6, care vor decide câţi ani de puşcărie va primi agresorul sexual. Fostul agent de la Rutieră a recunoscut doar o parte dintre fapte, el spunând că ofiţerii de la Serviciul Omoruri vor să-i bage pe gât mai multe fapte.