EUROVISION 2018. Prima semifinală. Primele țări calificate în finală

• Vedete
EUROVISION 2018. Prima semifinală. Primele țări calificate în finală
Organizatorii Eurovision 2018 au anunțat ordinea intrării în concurs în semifinale, astfel că deja se știe când vor intra în luptă reprezentanții României, trupa The Humans

Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda şi Cipru s-au calificat în finala Eurovision 2018, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia. 

Marţi seară, artişti din 19 ţări au urcat pe scena de la Altice Arena din Lisabona, în prima semifinală a concursului: Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania (în prima parte a show-ului), Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia (în a doua parte), anunță Mediafax.

În afară de locuitorii acestor ţări, în această semifinală au votat şi fanii Eurovision din Portugalia, Spania şi Marea Britanie.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia, însă votează, conform tragerii la sorţi, în semifinale.

Luni, artiştii au concurat în show-ul realizat exclusiv pentru juriile de specialitate, ale căror punctaje vor fi date publicităţii doar după marea finală. 

În semifinala de joi vor mai concura Norvegia, Serbia, San Marino, Danemarca, Rusia, Moldova, Olanda, Australia, Georgia, Polonia, Malta, Ungaria, Letonia, Suedia, Muntenegru, Slovenia şi Ucraina.

Când urcă pe scenă The Humans

În România, concursul internaţional, cu semifinalele de marţi şi joi şi marea finală, de sâmbătă, este transmis în exclusivitate de Televiziunea Română, pe TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Câştigătoare a selecţiei naţionale cu piesa „Goodbye”, trupa The Humans va urca pe scena Eurovision Song Contest 2018 în prima parte a semifinalei de joi, având numărul 2 de intrare în concurs.

Citește și CRISTINA CARAMARCU, SOLISTA TRUPEI „THE HUMANS”, CERUTĂ ÎN CĂSĂTORIE LA CEREMONIA DE DESCHIDERE EUROVISION 2018 

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie, în afară de Portugalia: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, iar concursul a fost câştigat de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.

Anul trecut, reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării ţării noastre la Eurovision.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 62 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...