Fața nevăzută a legendei! Secretele “Zeului” Pele!

Fața nevăzută a legendei! Secretele “Zeului” Pele!

Inevitabilul s-a produs! Pele, considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, a murit în cursul acestei seri, 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani, după ce s-a luptat cu o boală necruțătoare, cancerul! CANCAN.RO vă prezintă, în rândurile de mai jos, 30 de fețe nevăzute ale legendei. 

  1. S-a născut pe data 23 octombrie 1940, în orășul Tres Coracoes, din districtul Minas Gerais. Pe numele său real, Edson Arantes do Nascimento a primit porecla „Pele”, după ce unul dintre idolii lui, care era un portar de la Vasco da Gama, Bile, nu îi putea pronunța corect numele.
  2. A început cu fotbalul în sală, ulterior, la vârsta de 15 ani a ajuns în curtea lui Santos și i-a convins pe toți că este unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor.
  3. Pele a fost considerat de absolut toată lumea cel mai bun fotbalist din lume, până când Maradona a „explodat”, între anii ’80 și ’90.
  4. A devenit superstar la vârsta de 16 ani, după ce semnase primul contract de profesionist. La doar 17 ani, a dus Brazilia spre trofeu, cu cinci goluri marcate în trei meciuri jucate.
  5. A fost asaltat cu oferte din partea celor mai mari cluburi. Juventus, Real Madrid și Manchester United i-au propus contracte substanțiale.
  6. Pele devenise cel mai bun marcator al Braziliei. A punctat de 57 de ori, record care nu a fost depășit nici până în ziua de astăzi.
  7. Pele a fost declarat de către președintele respetiv de pe atunci al țării, Janio Quadros, drept „tezaur național”.
  8. Devine cel mai bine plătit sportiv al planetei. Pele obține sase titluri naționale în vitrina clubului Santos (Campeonato Brasiliero), plus alte 10 locale (Paulista).
  9. Devine Regele Braziliei, al Americii de Sud și al lumii, după ce legenda, împreună cu echipa din clubul Santos, din care făcea partea, a devenit prima echipă din Brazilia care a câștigat Copa Libertadores și, apoi, și prima care a cucerit Cupa Intercontinentală.
  10. În anul 1962, la mondialul din Chile, Pele ajunge în postura de cel mai bun jucător din lume. 
  11. La nici 22 de ani, Pele devine dublu campion mondial.
  12. Toată lumea se îmbulzea să-l vadă pe cel mai bun jucător al tuturor timpurilor.
  13. Pele scrie istorie: Rămâne până astăzi, singurul fotbalist din lume care are în palmares trei titluri mondiale.
  14. 1971 înseamnă retragerea lui Pele din națională.  A bifat 92 de meciuri și 77 goluri, record care nu a fost doborât de nimeni, nici până în ziua de astăzi.
  15.  În 1974 se retrage temporar chiar și din Santos, iar în 1975 a plecat în Statele Unite și a semnat cu Cosmos New York.
  16. 1 octombrie 1977, Pele joacă ultimul său meci pe Giants Stadium din New York, între echipele Cosmos și Santos.
  17. Pele marchează un record care nu a fost doborât de nimeni altcineva:  1279 goluri în 1.363 de meciuri.
  18. FIFA l-a considerat drept cel mai bun jucător din istorie.

Viața personală  a legendei. Omul Pele, dincolo de fotbal

19. Pele, viață sentimentală tumultuoasă. Celebrul fotbalist era râvnit de toate femeile și era considerat drept „Idolul femeilor”.

20. A divorțat de două ori și a avut șapte copii cu șapte femei și multe alte relații sentimentale.

21. Viața sentimentală este transpusă într-un documentar lansat pe Netflix. În cadrul documentarului, Pele recunoaște că nu a putut să rămână fidel niciunei iubite/soții.

22. A profitat de toate femeile care i s-au pus la picioare. Nu mai ştie numărul aventurilor sau al copiilor din flori.

23. Prima dragoste a fotbalistului a fost Rosemeri dos Reis Cholbi, cu care s-a căsătorit în anul 1966. Femeia îi dăruiește primul său copil, o fată, pe nume Kelly Cristina, în anul 1967. În 1970, se naște primul său băiat, pe nume Edson, dăruit de Rosemeri.

24. Înainte de a se căsători pentru prima dată, Pele a avut o aventură cu o menajeră pe nume Anizia Machado, pe care a negat-o ani la rând. Mai târziu, Pele este acuzat că nu-și recunoaște fiica pe nume Sandra Regina Machado, cea pe care i-a dăruit-o menajera Anizia.

25. În 1991, Sandra l-a dat în judecată pe tatăl său, iar mai apoi, testul ADN a confirmat rezultatul: Pele este tatăl Sandrei Regina Machado. Ani mai târziu, în 1988, Pele o recunoaște pe Sandra ca fiind fiica sa legitimă.

26. În 2006, Sandra moare de cancer. Nu a primit niciodată despăgubirile materiale care i se cuveneu.

27. A avut o altă fiică din afara căsătoriei, pe nume Flávia Kurtz. Deși nu a vrut să o recunoască inițial, Pele a acceptat-o în viața lui.

28. În anul 1978 s-a născut al treilea copil, o fată, Jennifer, din căsnicia cu Rosemeri.

28. Pele și Rosemeri divorțează, din cauza infidelităților fotbalistului. Una dintre cele mai controversate a fost aventura cu Xuxa Meneghel, o tănără prezentatoare TV de numai 17 ani. La momentul respectiv, Pele avea 41 de ani.

29. În 1994, Pele se căsătorește pentru a doua oară cu Assíria Nascimento, psiholog și cântăreață. La doi ani de la nuntă se nasc gemenii Joshua şi Celeste.

30. În 2008, Pele divorțează, din nou, însă nu din cauza infidelităților. Iar în 2016, Pele se căsătorește pentru a treia și ultima oară oară cu Marcia Aoki, după 6 ani de relație.

Pele, cel mai bun jucător de fotbal din toate timpurile / sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă