Femeile și copiii adăpostiți în buncărele combinatului din Mariupol nu au mai văzut soarele de două luni: „Vă rog, ajutați-ne! Vrem să trăim!”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Mamele care se ascund alături de copiii lor în buncărele combinatului din Mariupol cer cu disperare ajutor! Miile de oameni adăpostiți acolo nu a mai ieșit la suprafață de săptămâni întregi, iar proviziile de hrană și apă sunt pe final.

Mariupolul se află de două luni sub asediul forţelor ruse de la începutul invaziei Ucrainei. Singura porţiune necucerită de forţele Moscovei este zona fostului combinat Azovstal.

Un videoclip cu o durată de 10 minute, a fost postat pe Facebook de către armata ucraineană. În imagini, oamenii care se adăpostesc buncărele combinatului din Mariupol cer cu disperare ajutor.

– Viețile noastre, casele noastre…Unde e locul meu de muncă? Spitalul meu a fost distrus. Școala mea a fost distrusă, casa mea a fost distrusă încă din primele zile.
Am văzut civili, oameni care nu erau militari, erau aduși în secția mea pentru chirugie vasculară. Erau aduși oameni care nu mai aveau mâini sau picioare.

– În numele tuturor locuitorilor din Mariupol, fac un apel către întreaga lume. Vă rog, ajutați-ne! Vrem să trăim! Vrem să trăim în orașul nostru, în țara noastră. Vrem să trăim normal, în liniște. Ne-am săturat de aceste bombardamente, de aceste atacuri aeriene constante pe pământul nostru. Cât va mai dura? De cine suntem „salvați” aici? Nu înțeleg.

– Ajutați-ne! Opriți agresiunea Federației Ruse împotriva țării mele! Țara mea moare, pur și simplu. Orașul meu este complet distrus, nu a mai rămas viață nicăieri. Totul a fost bombardat complet. Copiii care sunt aici, plâng tot timpul, vor să se joace, vor să trăiască!

CITEŞTE ŞI: TULBURĂTOR! CE LE-AU FĂCUT RUȘII FEMEILOR DIN ZONA KIEVULUI ÎNAINTE DE A LE UCIDE. LEGIȘTII AU GĂSIT DOVEZI

– Acum, de când Mariupolul a fost capturat de ocupanții ruși, nu mai avem cum să ieșim de aici. Nici măcar afară nu ieșim. Copiii noștri nu au mai văzut lumina soarelui de o lună și jumătate.
– De două luni. De două luni nu ieșim de aici, nici copiii, nu iese nimeni. Mai avem apă pentru cel mult o săptămână. Și mâncare la fel.
– Doar pentru 4-5 zile…
– Dacă nu ar fi fost armata ucraineană, nu știu ce am fi băut și mâncat.

Fetiță: Ne-am jucat pe telefon, dar vrem să mergem acasă, vrem să ieșim la soare.

Băiețel: Sper să putem pleca de aici și să vedem soarele, pentru că suntem deja de două luni aici. Vreau să văd soarele. Când ni se vor reconstrui casele, vrem să trăim în pace în Ucraina, pentru că este casa noastră.