Fericit că a devenit tată, un bărbat a trimis poză familiei cu nou-născutul. Incredibil ce au descoperit rudele imediat după

O tânără mămică a avut parte de o surpriză neașteptată în momentul în care partenerul ei de viață a trimis o fotografie cu nou-născutul lor familiei. Ceea ce au descoperit câteva ore mai târziu i-a uimit pe toți.

În momentul în care un copil vine pe lume, familia este foarte bucuroasă și face tot posibilul pentru a face vizibil acest lucru. Același lucru s-a întâmplat și cu un cuplu din Alaska, însă situația a scăpat de sub control atunci când un detaliu neașteptat a ieșit la iveală.

VEZI ȘI: FEMEIA DIN IMAGINE A FOST ÎNSĂRCINATĂ DIN 2004 PÂNĂ ÎN 2019, CONTINUU. CUM A FOST POSIBIL AȘA CEVA

Imaginea care a stârnit o mulțime de controverse

Samantha Barlow și-a început povestea pe contul său de TikTok, unde a mărturisit că a trecut printr-un moment de-a dreptul jenant în momentul în care a devenit mamă. Soțul său a fost atât de încântat că a devenit tată pentru a doua oară, încât a dorit să împărtășească momentul și cu ceilalți membrii ai familiei sale. Bărbatul a trimis o imagine cu noul membru al familiei tuturor rudelor sale, fără să știe că a surprins un moment intim al soției sale.

Mama bărbatului a redistribuit imaginea cu nepotul său către toți membrii familiei, fără să își dea seama, însă, că apare un detaliu neașteptat în cadru. Se pare că bărbatul a surprins momentul în care soția sa era dezbrăcată, însă nimeni nu a observat asta, decât după câteva ore.

„În ultima secundă soțul meu a întors telefonul spre mine și m-a filmat acolo, cu picioarele desfăcute, goală, în timp ce eram cusută. Poza aceea a fost trimisă către toți cumnații mei, către socrul meu, cumnata mea, care a deschis-o în timp ce era în ora ei de știință și a realizat că este o poză live. Până ne-am dat seama poza deja circulase către toată familia. În orice moment oricare putea să apese pe ea și să vadă ce se ascunde în spatele unei poze cu un bebeluș drăguț”, povestește Samantha pe contul ei de TikTok.

Samantha, alături de fiul său. Foto: Instagram

Samantha s-a simțit foarte rușinată de evenimentul neprevăzut, așa că i-a rugat pe toți membrii familiei să șteargă imediat imaginea. Toți s-au conformat, deși nimeni nu observase acest mic detaliu.

CITEȘTE ȘI: O FEMEIE ÎNSĂRCINATĂ CU GEMENI, DATĂ AFARĂ DINTR-UN RESTAURANT DUPĂ CE CHELNERIŢA I-A VĂZUT BURTA! FEMEIA A CREZUT INIŢIAL CĂ I SE FACE O FARSĂ

Cum au reacționat oamenii din mediul online

Povestea a stârnit reacția tuturor celor care o urmăresc pe Samantha Barlow pe TikTok. Mulți dintre utilizatori s-au amuzat pe tema aceasta, însă unii l-au criticat aspru pe proaspătul tătic.

„Cred că nu m-aș mai fi dus vreodată la vreun eveniment de familie”, „De-asta soțul meu are interzis de acum să facă poze în sala de nașteri. Mi-e mai groază de ce ar putea poza sau filma el, decât de naștere”, „De-asta eu nu las pe nimeni să trimită vreo poză cu mine sau cu copilul meu până ce nu o văd și eu”, este o parte dintre comentariile primite de Samantha pe TikTok.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
Click.ro
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea