Fiul milionarului Cristian Țânțăreanu, reclamat la 112 pentru agresiune. Ce au descoperit polițiștii care au intervenit de urgență la Corbeanca

• Exclusiv

Polițiștii din Ilfov au intervenit, de urgență, sâmbătă noaptea, după ce fiul excentricului milionar Cristian Țânțăreanu ar fi atacat doi tineri, într-o parcare din Corbeanca. Martorii susțin că Dragoș Țânțăreanu nu s-ar fi potolit nici de față cu polițiștii, care au fost nevoiți să ia măsuri imediate.

Atunci când a construit, la Corbeanca, cartierul de lux „Paradisul Verde”, omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a deschis în complex și un restaurant, pe care i l-a dat fiului său, Dragoș.

Sâmbătă seară, doi băieți care ieșiseră la plimbare în așa-numita zonă comercială a cartierului s-au apropiat de o mașină aflată în parcarea publică situată vizavi de restaurantul „The Brick”, care îi aparține lui Țânțăreanu Jr. Mașina avea un anunț de vânzare, care i-a atras pe tineri. Pentru că era trecut de ora 21.00 și era întuneric, unul dintre tineri a încercat să se uite în mașină, prin geamul lateral, cu lanterna de la telefonul mobil.

Dragoș Țânțăreanu s-ar fi ales cu amendă pentru tulburarea liniștii publice

Atunci, Dragoș Țânțăreanu ar fi ieșit furios din local și, conform martorilor, ar fi început să-i înjure, să-i scuipe și să-i lovească „cu mâinile și picioarele”.

Amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniștii publice

Speriați, tinerii au sunat la 112, iar, în jurul orei 21:30, la fața locului a ajuns un echipaj al Poliției orașului Buftea. (VEZI AICI: DE CE NU SE ÎNȚELEGE DRAGOȘ ȚÂNȚĂREANU CU TATĂL SĂU)

Potrivit unor surse din Poliție, la fața locului ar fi fost găsit atât apelantul, în vârstă de 21 de ani, cât și Dragoș Țânțăreanu, de 48 de ani. Potrivit unor martori oculari, fiul lui Țânțăreanu nu s-ar fi liniștit nici de față cu polițiștii, în condițiile în care ar fi continuat să înjure și să gesticuleze agresiv.

Cristian Țânțăreanu a avut, în trecut, unele dispute cu fiul său, Dragoș

Ca urmare, acesta a fost amendat cu 200 de lei, pentru tulburarea liniștii publice. (NU RATA: BĂTAIA DE LA RESTAURANTUL DIN CORBEANCA A RĂCIT RELAȚIILE ÎN FAMILIA ȚÂNȚĂREANU)

Alt incident controversat, în urmă cu 10 ani

Problemele lui Dragoș Țânțăreanu cu Poliția nu s-ar fi terminat, însă, aici, în condițiile în care anchetatorii fac, în continuare, verificări, pentru stabilirea condițiilor în care a avut loc evenimentul, pentru a stabili dacă se impun și alte  măsuri de natură legală.

Acesta nu este singurul incident violent în care apare numele lui Dragoș Țânțăreanu. În 2010, fiul milionarului ar fi bătut un bărbat, cu o scrumieră cu picior din lemn, pe motiv că acesta ar fi avut unele datorii neachitate. Cercetat și atunci de anchetatori, Țânțăreanu Jr. a scăpat numai după ce ce victima a renunțat la acuzații.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!