Florin Chilian este invitat la podcastul Altceva cu Adrian Artene

Artistul Florin Chilian este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Florin Chilian s-a născut pe 14 decembrie 1968, în București. Provine dintr-o familie dezorganizată, părinții săi fiind despărțiți. Are o soră mai mare, Mihaela, de care a fost separat în copilărie și cu care s-a reîntâlnit în adolescență.

A absolvit liceul Matei Basarab din București în 1987. Nu are studii muzicale, declarându-se autodidact.

În anul 1985, participând ca spectator la un concert Valeriu Sterian și Compania de sunet, în a cărui deschidere cânta Doru Stănculescu, s-a simțit atras de înțelesurile melodiei Shambala, cea care îi va schimba viața.

Omul care i-a îndrumat primii pași în muzică a fost un prieten din copilărie, Marcel Condruz, care l-a învățat primele acorduri de chitară.

Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și din Marea Britanie.

Urmărește interviul integral cu Florin Chilian, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro

Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24

Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Digi24

Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania