Momente de groază pentru un fost concurent al emisiunii Mireasa. Tânărul a fost la un pas de tragedie după ce a fost atacat cu un cuțit într-o parcare, în timp ce se întorcea de la muncă. Incidentul l-a marcat profund, iar acum ia în considerare să se mute împreună cu familia sa, de teamă că un astfel de episod s-ar putea repeta.
Dani, fostul concurent de la Mireasa, care a participat în sezonul 7 al emisiunii, a fost atacat cu un cuțit de doi bărbați necunoscuți. Totul s-a întâmplat pe 5 martie, în jurul orei 01:00, în momentul în care tânărul își parcase duba și se pregătea să plece spre casă cu mașina personală.
Soția lui, Daiana, a fost cea care a făcut public incidentul, postând un mesaj pe rețelele sociale, unde a povestit speriată ce s-a întâmplat și cum soțul ei a scăpat la limită.
„Aseară, soțul meu a fost atacat cu un cuțit de doi bărbați într-o parcare, când a venit de la muncă, la 1 dimineața. El își parca duba și lua mașina personală ca să se îndrepte spre casă, iar atunci au profitat de moment să-l atace și să fugă după el. Mulțumesc lui Dumnezeu că a reușit să scape”, a scris Daiana pe Facebook.
(CITEȘTE ȘI: O concurentă de la Mireasa a ajuns la spital! E însărcinată în două luni și jumătate, dar…)
Dani și Daiana s-au stabilit de ceva timp în Mannheim, Germania, unde și-au construit o viață alături de fiul lor. Cu toate acestea, atacul brutal l-a făcut pe Dani să ia în considerare mutarea într-un oraș mai mic, unde să fie mai în siguranță.
Într-un live pe TikTok, fostul concurent a povestit că nu își cunoaște atacatorii și că violențele din Germania au escaladat în ultima perioadă. Astfel, cuplul ia în calcul chiar să se mute, din nou, în România, având în vedere situația din Germania
„Nu a fost ceva special pentru mine, au fost niște oameni puși să facă asta din propriul lor instinct, pentru că asta se întâmplă de o perioadă de timp în mai toată Germania. Au fost omorâți copii în grădiniță, oameni omorâți (…).
Mulțumesc de mesajele frumoase, dar vreau să vă spun că Germania nu mai este ce a fost (…). Vrem să ne gândim bine ce decizie să luăm, avem un plan de atins, un obiectiv. M-au atacat două persoane să mă omoare, adică lucrurile astea se întâmplă, am spus că nu știu ce să fac”, a mărturisit Dani, în mediul online.
Momentan, tânărul și soția sa analizează toate opțiunile, însă cert este că viața lor a fost dată peste cap după acest episod șocant. Deși a reușit să scape cu viață, Dani nu poate uita teroarea prin care a trecut și se teme că un astfel de atac ar putea avea loc din nou.
Foto: Facebook