FOTO. Cum a ajuns să arate Alexandru Arșinel. Celebrul actor e de nerecunoscut

Alexandru Arșinel, unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România / Sursă foto: Facebook

În urmă cu câteva luni, Alexandru Arșinel anunța că se retrage din lumea teatrului, lăsând în urmă mii de admiratori care l-au urmărit de-a lungul anilor.

Departe de lumina reflectoarelor, Alexandru Arșinel pare că nu se simte deloc bine. Recent, în mediul online au apărut câteva fotografii cu partenerul de sccenă al Stelei Popescu. Acesta este de nerecunoscut!

Actorii Vasile Muraru și Alexandru Arșinel au fost decorați cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Astfel, la primirea distincției, celebrul actor a stat într-un scaun cu rotile. Vizibil slăbit și fără tonus, Alexandru Arșinel a încercat să zâmbească.

”Delegația Arhiepiscopiei s-a deplasat și la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” – București, pentru conferirea ordinului Crucea Bucovinei actorului Vasile Muraru, directorul instituției. Membrii delegației au fost întâmpinați de maestrul Vasile Muraru, care, în stilul său, cunoscut românilor, a creat o atmosferă primitoare și veselă. Sensibilizat de gestul Arhipăstorului sucevean, maestrul a evocat importanța Bisericii în societatea actuală, ca fiind un factor important în formarea generațiilor de actori. Totodată, a rememorat evenimente importante din viața sa, mai ales acela al întâlnirii cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic pentru prima dată, când a fost sfințită biserica din satul natal Doina, com. Girov, județul Neamț.”, precizează Arhiepiscopia.

VEZI ȘI: ALEXANDRU ARȘINEL A SPUS TOT! MOTIVUL REAL PENTRU CARE A FOST ÎNLĂTURAT DE LA CONDUCEREA TEATRULUI DE REVISTĂ ”CONSTANTIN TĂNASE”

Ce mesaje i-au transmis fanii

Fanii lui Alexandru Arșinel de pe Facebook i-au transmis sute de mesaje de încurajare și urări de bine, exprimându-și îngrijorarea față de idolul lor.

„Multă sănătate! Doamne-ajută!”, ”Sănătate Maestre Arșinel Alexandru!”, „Multă sănătate! Doamne-ajută!”, ”Sănătate Maestre Arșinel Alexandru!”, ”Felicitări și multă sănătate d-nule Alexandru Arsinel!”, ”Maestre, multa sanatate, si liniste sufletească, va urez.”, ”Doamne, lasă-l pe Arșinel să ne mai bucure încă o sută de ani. Nu se va mai naște altul ca el!!”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care internauții i le-au transmis actorului pe Facebook

Sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani