Fratele lui Sorinel Copilul de Aur s-a căsătorit! Imagini de la nunta lui Adi de Adi cu Gya

Fratele lui Sorinel Copilul de Aur, Adi de Adi, s-a căsătorit. Sursă foto: TikTok

Este o zi importantă în familia lui Sorinel Copilul de Aur. Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit, iar familia a petrecut cu fast și a organizat o nuntă ca în povești. Cei doi miri au împreună trei copii, iar în urmă cu câteva zile și-au unit destinele în fața Lui Dumnezeu pentru totdeauna. Iată primele imagini de la eveniment!

Adi de Adi și soția lui, Gya, au o relație încă din adolescență și și-au întemeiat o familie minunată, dar au decis să facă pașii spre altar cu puțin timp în urmă. Cei doi și-au unit destinele pentru totdeauna într-un cadru de basm, alături de oamenii dragi lor. După emoțiile trăite în timpul slujbei religioase, mirii s-au distrat alături de invitați într-o locație de lux.

Fratele lui Sorinel Copilul de Aur s-a căsătorit

Adi de Adi este într-o relație cu actuala soție de la vârsta de 16 ani, iar data de 9 septembrie va rămâne specială pentru familia lor, astfel încât este data în care fratele lui Sorinel Copilul de Aur și Gya și-au unit destinele pentru totdeauna.

Mirii au avut o nuntă spectaculoasă, iar primele imagini de la eveniment au fost postate pe rețelele de socializare.

„Îmi iubesc din inimă nevasta, pe Gya și copiii mei frumoși, Patrick, Eric și Selyn și îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a oferit cea mai frumoasă familie. Sunt cel mai binecuvântat”, este mesajul postat de Adi de Adi, pe TikTok.

CITEȘTE ȘI: Sorinel Copilul de Aur reacționează la scandalul în care este implicat Florin Salam. Este uimit că manelistul mai este în viață: „Altcineva era mort de mult”

Adi de Adi și Gya. Sursă foto: Screenshot TikTok

Adi de Adi și Gya. Sursă foto: Screenshot TikTok

Lele a cântat la nuntă

Mireasa a avut o rochie spectaculoasă, iar ea și soțul ei și-au făcut declarații de iubire și s-au distrat pe cinste alături de oamenii dragi. Printre numele regăsite în lista muzicanților s-a aflat și Lele, manelistul care i-a bucurat pe invitați cu talentul lui.

„Mulțumim din inimă tuturor prietenilor noștri că ați fost alături de noi în cele mai frumoase momente din viața noastră. Un moment unic pentru noi și sensibil. Mulțumim, Robert Lele, pentru cea mai frumoasă interpretare de până acum. Cel mai emoționant moment. Ionuț Adrian Alecu, te iubesc din toată inima mea”, este mesajul postat de Gya, soția lui Adi de Adi.

NU RATA: Sorin Copilul de Aur ar fi fost ținut cu forța la o nuntă de interlopi din Craiova. L-ar fi pus să cânte încontinuu, iar de frică solistul n-ar fi sunat nici la 112

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!