Fulgy, decizie radicală după ce a fost prins drogat la volan. “Nu mai stau în România, o să plec la Las Vegas, îmi iau un apartament acolo”

Fulgy, fiul Clejanilor, în mașina Poliției

Fulgy, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, este total nemulțumit de felul în care este tratat după ce a fost prins sub influența drogurilor la volan, motiv pentru care ia în calcul să părăsească România și să se stabilească în SUA.

Fulgy este decis să-și cumpere un apartament la Las Vegas, unde să poată trăi așa cum știe el mai bine. Tânărul este deranjat deoarece cazul său a fost intens mediatizat în ultimele zile, în condițiile în care nu a fost nici primul, nici ultimul care a fost prins drogat la volan.

“Îmi pare rău, mamă, că spun asta, dar o să plec în Las Vegas şi-mi iau un apartament acolo, şi nu mai stau în România”, a declarat Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani.

Fulgy, prins drogat la volan. A consumat cannabis

Oprit la o razie a poliţiei, Fulgy a fost testat cu aparatul Drugtest, după ce agenţilor li s-a părut că are un comportament ciudat. Pentru că aparatul a indicat prezenţa cannabisului în organism, tânărul de 23 de ani a fost condus la Institutul de Medicină Legală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

“Eu dacă sunt ceva pe pământul asta, nu sunt altceva decât șmecher. Am făcut un test simplu, nu mi s-a întâmplat nimic. Acasă a fost o discuție mai aprinsă cu părinții mei pentru că mie nu mi se pare normal să te oprească trei, patru mașini de poliție la fel și abia al patrulea să îți ceară test de droguri”, a precizat Fulgy.

“Mama mea știe că sunt pui de șmecher”

Întrebat de un jurnalist ce părere crede că va avea Viorica de la Clejani când va afla că a ajuns la INML, în cazul în care testat la substanțe psihoactive ar ieși pozitiv, artistul a avut o ieșire nervoasă: “Mama mea știe că sunt pui de șmecher, că mama mea e șmecheră și tu nu ai haine de stat să mă întrebi tu! Așa că, nu mă mai întreba tu și întreabă-mă ceva normal. Dacă nu, pleacă! Scuze. Deci, v-am lăsat fără cuvinte”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!