În timpul emisiunii „Te iubesc de nu te vezi”, Gabriela Cristea a tras un semnal de alarmă! Vedeta de televiziune a oferit sfaturi prețioase părinților și i-a îndemnat să nu le ofere copiilor lor totul pe tavă.
”Am citit de curând un articol despre faptul că un copil a fost scos de la serbarea şcolară pentru că nu a avut port tradiţional, ie şi mi s-a părut strigător la cer. Pe de altă parte, este şi o modalitate bună pentru copii de a înţelege valoarea banilor. Pentru că indiferent de cât de mulţi bani avem noi acasă, părinţii, sau de cât de multe lucruri ne permit să le cumpărăm, ar trebui să ne gândim că prima valoare pe care ar trebui să-i învăţăm s-o aprecieze ar fi aceasta, valoarea banului. Oferindu-le tot ce îşi doresc, vor avea senzaţia că toată viaţa vor obţine ceea ce îşi doresc. Va veni o vreme cânt noi nu vom mai fi şi atunci n-o să mai aibă cine să le ofere. Ei trebuie să înţeleagă că mai devreme sau mai târziu o să fie nevoiţi să lupte, pentru că viaţa aşa e. E o luptă. Trebuie învăţaţi.
Sunt sigură că sunt o grămadă de familii cu copii care se scaldă în jucării şi mai devreme sau mai târziu, jucăriile respective sunt aruncate de colo colo. Mai bine să le adune şi să le ducă cuiva. Unor copii care chiar s-ar bucura cu adevărat de ele, deşi sunt aşa cum se spune, la mâna a doua”, a spus Gabriela Cristea.
Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Gabriela Cristea a dezvăluit că nu va naște la 40 de săptămâni, ci la 38. Frumoasa prezentatoare a mai spus că acesta este sfatul pe care l-a primit din partea medicilor, iar ea este decisă să îl respect, evitând astfel posibile complicații nedorite. (VEZI ȘI: GABRIELA CRISTEA ÎL BAGĂ LA CHELTUIELI PE TAVI CLONDA. CE MESAJ I-A TRANSMIS PREZENTATOAREA TV. “SĂ MI-O SCHIMBE EL!”)
“Trebuie să nasc în martie, dar totul se va întâmpla cu două săptămâni mai devreme. Practic, eu nu voi naște la 40 de săptămâni, așa cum se întâmplă în mod normal, ci la 38 de săptămâni. Nu este prematur, dar așa mi-au spus medicii că este mai bine, în cazul meu. Eu am născut prin cazariană și prima oară și trebuie să am distanţă de doi ani între cele două operații… Eu nu voi avea doi ani și, prin urmare, ca să evităm să apară eventuale complicații, e bine ca nașterea să aibă loc puțin mai devreme”, a declarat Gabriela Cristea pentru VIVA!