Gabriela Firea a fost operată! Ce mesaj a transmis după intervenția chirurgicală

Gabriela Firea a fost operată! Ce mesaj a transmis după intervenția chirurgicală

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a fost operată. Senatorul PSD a făcut anunțul pe Facebook și le-a transmis susținătorilor ei că starea ei de sănătate este bună în momentul de față.

Gabriela Firea a suferit o intervenție chirurgicală. Fostul primar al Capitalei nu a dezvăluit motivul pentru care a ajuns pe mâna medicilor, însă le-a transmis totuși un mesaj susținătorilor ei în care i-a anunțat că se simte bine. Urmează, acum, o perioadă de recuperare după operație.

De asemenea, Gabriela Firea a ținut să le mulțumească cadrelor medicale din cadrul clinicii private Sanador, care au avut grijă ca totul să decurgă cum trebuie.

„Dupa o zi intensă, îmi adun toată energia pentru a le aduce mulţumiri speciale cadrelor medicale de la Spitalul Sanador, care m-au îngrijit în timpul intervenţiei chirurgicale de azi: Dl. Prof Dr. Nicolae Poiană, Dl. Dr. anestezist Bogdan Grigore, Dna. asistentă-şefă Mihaela Enciu şi tuturor celorlalte asistente.

Nu în ultimul rând, doamnei doctor Doris Andronescu, managerul Sanador, a cărei dăruire pentru profesie şi dragoste de oameni se simte atât în buna organizare, cât şi în sufletul pe care îl pun cadrele medicale pentru vindecarea pacienţilor.

Acum totul e bine, sunt spre vindecare. Dragii mei, să aveţi grijă de sănătate, fie că sunteţi tineri sau seniori, doamne sau domni. În viteza vieţii, tindem să uităm esenţialul: fără sănătate nu putem fi nici alături de cei pe care îi iubim, nu putem munci şi nici nu ne putem bucura de natură, de călătorii, de lucurile simple care fac viaţa mai frumoasă! Să fiţi sănătoşi”, a fost mesajul Gabrielei Firea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!