Gabriela Prisăcariu a știut pe ce „pune mâna”. Ce venituri uriașe i-a adus pandemia lui Dani Oțil, în 2020

Gabriela Prisăcariu a știut pe ce „pune mâna”. Ce venituri uriașe i-a adus pandemia lui Dani Oțil, în 2020

Dacă pentru unii anul 2020 a fost anul care a marcat pierderi financiare considerabile, pentru Dani Oțil a fost unul dintre cei mai buni ani. Gabriela Prisăcariu a știut pe ce „pune mâna”, căci prezentatorul de la Neatza a făcut o mică avere de pe urma restaurantului său din Capitală.

Dani Oțil s-a îmbogățit în plină pandemie. Prezentatorul de la Antena 1 a avut un profit cel puțin frumușel de pe urma restaurantului său din Capitală, pe care îl deține alături de Damian Marian, cel care îi este asociat.

În timp ce se aflau într-o vacanță în Argentina, lui Dani Oțil și asociatului său le-a venit geniala idee de a deschide un restaurant, așa că nu au mai stat pe gânduri deși, inițial, se gândiseră la varianta unei cafenele, scrie wowbiz.ro.

”Deși bătaia de cap este mult mai mare, restaurantul, ca afacere, este mai interesantă. Iar de când am deschis, ne-am dat seama că a fost o alegere bună”,a povestit Dani Oțil pentru trendshrb.ro, acum ceva timp.

Dani Oțil a făcut o avere pe timpul pandemiei, în 2020

Așa cum vă spuneam, Dani Oțil s-a bucurat de un succes colosat pe piața afacerilor, datorită banilor pe care i-a încasat de pe urma restaurantului său. Potrivit sursei citate, în ultimii 5 ani, restaurantul prezentatorului de la Neatza a ”produs” peste 15 milioane lei (3 milioane euro). Doar anul trecut, societatea ”Grătar și Vorbe SRL” a avut o cifră de afaceri de 4,1 milioane lei și un profit net de 671.000 lei. Oțil și amicul său au avut în 2020 un număr mediu de 21 de angajați.

Anul trecut, cifra de afaceri a fost cam aceeași: 4,36 milioane lei, doar profitul net a fost mai mare: 1,33 milioane lei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea