Gestul făcut de această polițistă în Piața Victoriei te va lăsa fără cuvinte: “Eram foarte speriată și plângeam“

• Știri
Gestul făcut de această polițistă în Piața Victoriei te va lăsa fără cuvinte: “Eram foarte speriată și plângeam“

Acestă polițistă blondă și-a făcut meseria impecabil, povestea ei impresionând internauții. Pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne a fost postat mesajul trimis de Teodora, o tânără care a vrut să împărtăşească cu prietenii virtuali scena groaznică prin care a trecut. Teodora a fost tâlhărită ziua în amiaza-mare, iar poliţista din imagine i-a sărit imediat în ajutor. Identitatea poliţistei blonde nu a fost, însă, dezvăluită.

”Bună ziua! Astăzi am trecut prin Piaţa Victoriei şi am văzut o poliţistă dirijând circulaţia. Acum câteva luni, în timp ce mă întorceam acasă de la muncă, un individ mi-a smuls telefonul din mână. M-am speriat atât de tare încât nu am avut nicio reacţie, mai ales că nici cei din jurul meu, care sigur au observat furtul, nu au zis nimic.  Am început să tremur de spaimă şi am căutat în jur un punct de sprijin. Am mers spre strada principală şi norocul meu a fost să o văd pe această poliţistă. Era în mijlocul intersecţiei. Nu ştiu cum am traversat spre ea, pentru că eram foarte speriată şi plângeam. Îmi aduc aminte doar că i-am spus: – Mi-a furat telefonul! În acel moment m-a tras spre trotuar şi m-a întrebat cum s-a întâmplat şi cum era îmbrăcat hoţul. Nu ştiu ce i-am zis, cert este că m-a lăsat cu un coleg de al ei, în timp ce ea s-a urcat în maşina de poliţie cu un alt coleg şi au plecat. Nu a trecut mult timp şi s-au întors.

– Acesta este telefonul dumneavoastră? Abia atunci mi-am revenit. Telefonul meu fusese recuperat.
– Şi hoţul?
– Este încătuşat în maşină. Vă rugăm să mergem împreună la secţia de poliţie să întocmim documentele!

Cum spuneam, astăzi am văzut-o în intersecţie. Fiind în autobuz mi-a venit să strig ÎŢI MULŢUMESC!, dar m-am ferit de penibilul situaţiei, pentru că nimeni nu ştia povestea mea. Aşa că, vreau să-i mulţumiţi în numele meu! Sigur puteţi da de ea. Este blondă şi foarte frumoasă. Şi mai spuneţi-i să zâmbească, pentru că are de ce.”
Citeşte întreaga ştire: Povestea frumoasei poliţiste care dirijează circulaţia în Piaţa Victoriei din Bucureşti!
„, este mesajul Teodorei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta