Gestul făcut de Andreea Bălan și Tiberiu Argint, după ce s-a speculat că s-au despărțit

Gestul făcut de Andreea Bălan și Tiberiu Argint, după ce s-a speculat că s-au despărțit
Andreea Bălan și Tiberiu Argint nu mai formează un cuplu

Potrivit speculațiilor din presă, Tiberiu Argint și Andreea Bălan nu ar mai forma un cuplu. După o relație de aproape un an și jumătate, cei doi s-ar fi separat, iar gesturile celor doi din mediul online întăresc această informație.

În urmă cu ceva timp, Andreea Bălan declara faptul că este fericită alături de Tiberiu Argint, după ce a trecut printr-o despărțire grea cu tatăl fetițelor sale. Atât artista, cât și George Burcea și-au refăcut viața, după ruptura dintre ei. Iar, la aproape un an și jumătate de relație, Andreea Bălan și Tiberiu Argint ar pleca pe drumuri diferite, cel puțin acest lucru arată gesturile făcute de cei doi în mediul online. Nu se mai urmăresc reciproc pe rețelele de socializare, iar imaginile cu cei doi nu mai apar. În prezent, Andreea Bălan este plecată în vacanță alături de cele două fetițe ale sale, iar Tiberiu Argint se află alături de părinți. Însă, până în prezent, cei doi nu au confirmat că s-au despărțit.

Care ar fi motivul despărțirii dintre cei doi

Speculațiile legate de despărțirea dintre Andreea Bălan și Tiberiu Argint circulă de ceva vreme și deși acest lucru nu a fost confirmat de nici unul dintre cei doi, pozele de cuplu ale acestora au dispărut de pe rețelele de socializare, semn clar că există unele probleme. Mai mult, se pare că motivul rupturii dintre cei doi ar avea legătură chiar cu George Burcea.

Potrivit spuselor unui apropiat al celor doi, problemele au început să apară după ce în mediul online au fost postate câteva fotografii cu George Burcea alături de sora lui Tiberiu, Sonia Argint. Cei doi au participat la un eveniment, unde nu au ezitat să interacționeze. Acest lucru ar fi înfuriat-o pe Andreea Bălan, care nu s-a abținut și a reacționat imediat.

„Andreea a mers atât de departe, încât i-a cerut Soniei să șteargă pozele cu George de pe Instagram. I-a spus că s-a aliat cu cel mai mare dușman al ei. Sora lui Tibi i-a explicat că ea nu se implică în astfel de lucruri, că pur și simplu s-au întâlnit la un eveniment, au schimbat câteva cuvinte și au făcut două poze împreună. Nu a fost cu putință să o facă pe Andreea să înțeleagă, iar scandalul a continuat. Asta l-a îndepărtat mult pe Tibi.”, a declarat un apropiat al celor doi, pentru impact.ro.

Sursă foto: Arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Go4Games
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă