Gică Hagi după 0-0 cu CSU Craiova: „Ne batem la locul 3!”

Gică Hagi după 0-0 cu CSU Craiova: „Ne batem la locul 3!”

Gică Hagi s-a declarat mulţumit de remiza de la Ovidiu pe care campioana en-titre a României, Viitorul a înregistrat-o cu CSU Craiova, declarând că rezultatul menţine echipa sa în lupta pentru locul 3.

„A fost un meci echilibrat. E incredibil că noi și Craiova n-am marcat. A fost o intensitate bună, s-au întâlnit două echipe bune, două echipe agresive. A trebuit să schimb anumite lucruri în acest meci, de asta am folosit un sistem 3-4-3. Ne simțim bine acasă, mi-am felicitat jucătorii, știam că întâlnim o echipă foarte bună, foarte periculoasă pe contraatac. Am gândit-o bine, am stat sus, am pus presiune. A fost altceva față de meciul cu FCSB, sunt mulțumit de jucătorii mei. Îmi doresc mereu mai mult, jucătorii trebuie să aibă încredere, să joace curajos, ăsta este jocul nostru. Obiectivul nostru este și va fi locul 3. Suntem în cursă, o să încercăm să ne luptăm. Vrem să creștem de la meci la meci”, a declarat Gică Hagi, managerul general al formației Viitorul Constanța.

Regele a spus că, fără falsă modestie, ar trebui lăudat pentru ceea ce a reușit la Viitorul. „Când vorbiți de noi, nu uitați că noi am luat decizia în iarnă de a face o echipă tânără. Am băgat doi copii, unul din 1999, altul din 1998. Ăstia suntem, avem curaj și trebuie să-i promovăm. E normal că avem 6 jucători la naționala U21. Suntem o echipă tânără, era de așteptat. Trebuie să avem răbdare, va veni și timpul când vor și mai mulți la echipa națională”, a adăugat Hagi la finalul partidei încheiate 0-0 dintre Viitorul şi CSU Craiova.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!