Gina Pistol s-a luat cu mâinile de cap, după ce a văzut cum arată Inna. „Mă duc să bag o gură de apă”

Gina Pistol a luat pe toată lumea prin surprindere în momentul în care a anunţat că se retrage din lumina reflectoarelor. Blondina a decis să facă acest pas pentru a-şi dedica tot timpul creşterii micuţei sale, Josephine. Chiar și pe reţelele de socializare, soţia lui Smiley a devenit mai absentă, însă atunci când nu are atât de multe lucruri de făcut, obişnuieşte să stea de vorbă cu cei care o urmăresc. Recent, două dintre cântăreţele apreciate în România au fost luate „la ochi” de fosta prezentatoare. Iată ce a spus vedeta despre Delia şi Inna.

După ce a luat o pauză de la proiectele sale TV, Gina Pistol a încercat să aibă grijă, în timpul liberă, de felul în care arată. În prezent, blondina este mult mai atentă la ceea ce mănâncă şi face aproape zilnic antrenamente la sală.

Ajunsă la frumoasa vârstă de 42 de ani şi după o sarcină, fosta vedetă de la Antena 1 a decis că trebuie să facă anumite schimbări în viaţa ei atât în ceea ce priveşte fizicul, cât şi psihicul.

CITEŞTE ŞI: MOMENTUL PE CARE SMILEY L-AR VREA UITAT. VEDETA PRO TV A PĂȚIT-O CHIAR PE SCENĂ, IAR PĂRINȚII L-AU FILMAT

Într-o postare recentă pe pagina sa de Instagram, vedeta a ţinut să le spună celor care o urmăresc ce părere are despre două dintre cântăreţele din ţara noastră. Astfel, Gina Pistol le-a mărturisit fanilor că le adoră pe Inna și pe Delia, pe care le consideră două dintre cele mai frumoase femei din showbiz.

Ce spune Gina Pistol despre Inna şi Delia

Soţia lui Smiley a dezvăluit că acum nu mai poate admira bărbaţi pentru că este o femeie căsătorită, iar singurul pe care îl vede este partenerul său. În schimb, îi place să privească imagini cu femei care o ambiţionează. Una dintre ele este Inna. Blondina a mărturisit că în momentul în care se uită la pozele artistei din mediul online îşi doreşte şi mai tare să ajungă la silueta la care visează.

În ceea ce o priveşte pe Delia, Gina spune că îi place de ea pentru că are un corp armonios şi bine dotat.

„Între timp am intrat pe Instagram la noutăți și mi-a apărut ultima postare a INNEI. Mă gândeam că mai bag o gură de apă și să mă duc să fac un antrenament.

Și că tot vorbim despre femei mișto, acum, na sunt femeie măritată și nu pot să vorbesc despre bărbați mișto, în afară de bărbatul meu, nu există altul. Bă, îmi place foarte mult, deși eu aș vrea să fiu mai slabă, așa băț, îmi place foarte mult cum arată Delia, frate. E femeia așa cărnoasă așa, nu știu. Mie îmi place mult de tot cum arată Delia, mai sunt și alte femei”, a spus Gina Pistol la secțiunea de InstaStory.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Click.ro
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina
Digi 24
Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
După mai puțin de 24 de ore de când Gândul a publicat imaginile șantierului abandonat din Pipera, angajații s-au pus pe treabă. Zeci de muncitori se chinuie să scoată apa din șanțul care devenise canal navigabil
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia