Gnohere ales jucătorul etapei în Europa League!

• Știri
Gnohere ales jucătorul etapei în Europa League!

Intrat în teren în minutul 69 al partidei, Gnohere a reuşit să deschisă scorul la prima atingere a balonului după care, peste numai cinci minute avea să-şi treacă în cont dubla şi să decidă practic soarta celor trei puncte.

Atacantul francez al FCSB venit de la Dinamo a adunat 64% din voturi şi a fost urmat la mare distanţă de Emiliano Rigoni (Zenit), 17%, Giannis Anestis (AEK Atena), 12%, Willian Jose (Real Sociedad), 3%, Petr Cech (Arsenal) şi Sergej Milinkovic-Savic (Lazio), câte 2%, Lucas Ocampos (Olympique Marseille), 1%.

„Bizonul” s-a arătat nemulţumit de statutul de rezervă şi a spus că deşi nu i-a căzut bine deloc faptul că nu a fost titular, a fostnevoit să accepte decizia lui Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB. De altfel, la finalulmeciului în care a fost erou pentru roş-albaştri, la interviurile de după meci, „Bizonul” a ţinut să-i mulţumească public finanţatorului Gigi Becali, pentru faptul că îl susţine.

Un alt jucător al lui FCSB, mijlocaşul Constantin Budescu, fusese desemnat jucătorul primei etape a fazei grupelor după jocul câştigat de roş-albaştri pe Naţional Arena cu Viktoria Plzen.

După cum s-a anunţat, compatriotul nostru, Cosmin Moţi a fost inclus de UEFA în echipa ideală după meciurile de joi seară din Liga Europa, în care fotbalistul român a înscris un gol în victoria echipei bulgare Ludogoreţ Razgrad, 2-0 în deplasare cu portughezii de la Sporting Braga.

Cu 9 puncte acumulate, vicecampionii României conduc detaşat grupa G din care fac parte, celelalte trei echipe din grupă, Lugano, Viktoria Plzen şi Hapoel Beer Sheva având câte trei puncte.

Autor: Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!