Duminică, 4 mai 2025, a fost activat planul roșu de intervenție la nivel județean în Constanța, după ce două trenuri s-au ciocnit în gara Constanța. 5 persoane au fost transportate la spital, alte 10 având nevoie de îngrijiri medicale.
În urmă cu puțin timp, duminică, 4 mai 2025, a fost activat planul roșu de intervenție la nivel județean după ce două trenuri de călători au intrat în coliziune. Incidentul a avut loc în gara Constanța. Potrivit presei locale, este vorba despre un tren care se pregătea să plece spre București. Un alt tren care efectua manevrele de garare s-ar fi ciocnit de cel care se afla la peron – în timp ce pasagerii se îmbarcau.
Te-ar putea interesa: A fost activat Planul Roșu! Accident între un autoturism şi un microbuz pe DN71
La fața locului au intervenit 4 ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SAJ, un echipaj de stingere și polițiști. Circulația feroviară în stația Constanța a fost temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor și anchetei în siguranță.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța (ISU), aproximativ 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, unele dintre ele fiind transportate la spital.
”Au fost transportate la spital 5 victime conștiente. Altele 10 in evaluare la fața locului.”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

În urma incidentului, oficialii Companiei Națională de Căi Ferate CFR au transmis un comunicat public în care informează dinamica intervenției.
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.
În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1. În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.
Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță. Revenim cu actualizări de la fața locului pe măsură ce avansează investigațiile desfășurate de organele abilitate.”, a transmis CFR
Momente de panică la Spitalul Marie Curie din Capitală! A fost activat planul roșu de intervenție