Haos total în familia unui magnat român! Mama are un amant turc, tatăl milionar e în insolvenţă, iar copilul de 12 ani fumează!

• Știri

Andrei Cornu cu ţigara în mână, într+un club de manele din Timişoara

Andrei, fiul de numai 12 ani al milionarului Georgică Cornu a fost fotografiat de colegi într-un local de manele din Timişoara stând la o masă şi fumând ca un adult care are multe pe cap. Puştiul, care a rămas în grija mamei, este înconjurat de colege frumoase şi e extrem de “dichisit”, cu o freză la modă, cămaşă şi papion. “Probabil că se prostea”, a declarant pentru cancan.ro omul de afaceri Cornu, precizând că fiul său nu fumează.

Georgica Cornu trece printr-o perioada destul de grea

“Ştiţi şi dumneavoastră cum sunt copiii de azi…sunt tentaţii, încearcă şi ei. Dar el nu fumează”, a mai punctat tatăl său. Între Georgică Cornu şi soţia sa, Oana, nu a existat o “luptă” pentru custodia celor doi copii, fiica de 16 ani şi fiul de 12, întrucât Cornu a considerat normal ca minorii să rămână în grija mamei. “La început am zis că mă lupt, dar după aia mi-am dat seama că nu are rost, pentru că mai devreme sau mai târziu îşi vor da şi ei seama unde este adevărul. De ce să îi forţez, să le impun, printr-o sentinţă judecătorească unde să stea? Cea mai simplă soluţie ar fi fost să ne împăcăm, eu şi Oana, dare a pare hotărâtă să ne despărţim”, a mai spus Georgică Cornu pentru cancan.ro.

Gina Artenie
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Ramona Olaru, la capătul puterilor: „Am simțit că pierd controlul”. Cu ce problemă se confruntă vedeta tv
Click.ro

„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Digi 24

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița: o profesoară și un elev au fost răniți de un școlar din clasa a VIII-a
Digi24

Probleme grave la mai multe modele Volkswagen. Mașinile pot lua foc din cauza bateriilor
Promotor.ro
Probleme grave la mai multe modele Volkswagen. Mașinile pot lua foc din cauza bateriilor
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Soft rusesc interzis descoprit în instituții din România, inclusiv partenere NATO
go4it.ro

De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
O rețea de orfelinate din România, în centrul unui scandal uriaș peste Ocean. Americanii, acuzați că ar fi ascuns abuzurile unui pastor ca să nu piardă donațiile
Gandul.ro

FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania