Horoscopul zilei de 17 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Berbec pot avea ocazia astăzi de a se bucura de avantaje materiale.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Cei născuți în zodia Berbec au parte de câștiguri financiare. Nativii pot primi bani sau se pot bucura de unele avantaje materiale, mai ales ca urmare a imaginii și statutului lor. Pe de altă parte, poate fi vorba de o capacitate mare de a face bani, de putere de a munci astfel încât să-și câștige un statut financiar pe care-l și-l doresc.
Taurii se bucură de multă energie, de forță de a se reface după o perioadă agitată și, în plus, au parte de putere pentru a-și atinge niște obiective. Nativii se pot regenera și se pot bucura de o îmbunătățire majoră a stării de sănătate. Imaginea de sine contează foarte mult astăzi și se pun într-o lumină nouă, foarte avantajoasă lor
Cei născuți în zodia Gemeni s-ar putea să fie mai agitați și mai neliniștiți, dar totodată să-și dea seama de anumite minusuri, de anumite frici pe care le au și acest context să-i determine să-și recâștige stima de sine, încrederea în forțele lor și mai ales să depășească ceva din trecut care îi face să sufere. Este o zi a regenerării interioare și ar trebui să profite de ea pentru a (se) ierta.
Racii se bucură de întâlniri cu prietenie și posibilitatea de a regenera viața socială, de a reînvia o relație cu o persoană dragă pe care nu au mai văzut-o de multă vreme. Profesional, în proiectele lor, au ajutor și vin cu reforme, fac progrese. Este o zi favorabilă pentru pasiune în cuplu și pot reuși să se apropie intim de partener.
Cei născuți în zodia Leu au ocazia astăzi să-și revizuiască o atitudine profesională sau o atitudine față de carieră și de direcția pe care se află. Nativii se bucură de o forță interioară remarcabilă care îi ajută să facă față tuturor provocărilor întâmpinate. Pot să-și atingă obiectivele profesionale și să facă progrese, cu alte cuvinte, să se regenereze, poate chiar să-și recâștige un statut.
Pentru Fecioare, ziua de astăzi vine cu multă spiritualitate și dorință profundă de a evolua. Pentru unii nativi este vorba de evoluție personală, iar pentru alții este vorba de progres profesional, mai ales că au ocazia unor perspective remarcabile. Cei care își susțin punctul de vedere astăzi reușesc să fie foarte convingători.
Balanțele se simt puternice pe interior și acest aspect le dă forța necesară pentru a se desprinde de ceva sau de cineva, pentru a lăsa în spate un atașament financiar sau emoțional. Horoscopul de azi le aduce unora dintre nativi ocazia să-și recâștige niște drepturi materiale, să obțină niște drepturi care le revin.
Cei născuți în semnul Scorpion se bucură de un aspect de susținere pe care-l face Soarele, aflat în zodia Taur, în sectorul relațiilor lor, cu Pluto, guvernatorul lor. Nativii se bucură de multă pasiune în cuplu și au șansa de a reînvia o poveste de dragoste, de a-și regenera relația partenerială. Totodată, aspectul le este foarte favorabil celor care au de purtat negocieri și de semnat contracte.
Săgetătorii își recâștigă stima la locul de muncă și muncesc astăzi cu multă îndârjire, dând dovadă de putere și eficiență. Este o zi foarte bună și pentru cei care vor să-și pune în lumină talentele și abilitățile. Starea de sănătate se îmbunătățește, mai ales în cazul acelor nativi care s-au confruntat cu probleme până acum. Pot să se vindece, să se regenereze.
Capricornii sunt foarte pasionali, dornici de iubire și trăiesc intens astăzi. Unii pot avea parte de acestă intensitate afectivă în relația cu persoana iubită, alții în relația cu copiii, iar alții se pot îndrăgosti. Oricum, creativitatea este la cote înalte, au imaginație și sunt foarte bine susținuți în zona artistică. Nativii sunt în poziție de autoritate și acest context îi susține în manifestările profesionale.
Cei născuți în zodia Vărsător au șansa să vadă astăzi niște minusuri legate de relația lor cu familia, cu propria lor persoană sau minusuri legate de locuință, de cămin. Ei bine, horoscopul zilei de 17 mai le aduce acea forță interioară de care au nevoie pentru a-și regenera aceste sectoare de viață afectate. Imaginea de sine este importantă și își vor recâștiga încrederea în ei înșiși
Peștii sunt foarte bine susținuți în comunicare astăzi, au ocazia să negocieze avantajos lor și să-i convingă pe cei din jur cu ceea ce este necesar. Este o zi foarte bună pentru exprimare, manifestarea emoțiilor și sentimentelor. Nativii pot fi mai atenți la mesajele Universului și-și pot asculta cu încredere intuiția.