Președintele Turciei, Tayyip Erdogan a declarat că și-a anulat mitingurile de campanie din motive de sănătate. În timpul unei transmisiuni în direct, care a avut loc marți seara, acesta a precizat că se simte rău din cauza unor dureri de stomac, motiv pentru care a întrerupt interviul, informează BBC.
Erdogan, în vârstă de 69 de ani se confruntă cu cea mai grea campanie electorală de până acum, motiv pentru care, se pare că acesta ar avea probleme de sănătate.
Principalul lider al opoziției, Kemal Kilicdaroglu a fost ales să reprezinte un grup de 6 partide politice. Acesta s-a numărat printre liderii opoziției care i-au urat președintelui turc însănătoșire grabnică. Pe de altă parte, ministrul sănătății, Fahrettin Koca a declarat joi, că starea de sănătate a președintelui este mai bună, iar afecțiunea de care suferă se numește gastroenterită infecțioasă. De asemenea, președintele Turciei a ținut să menționeze că își va relua activitatea cât mai curând posibil.
Ultimele sondaje arată o cursă strânsă pentru președinție, Kilicdaroglu având șanse mari de victorie în campania electorală. Primul tur va avea loc pe data de 14 mai, cu un posibil tur de scrutin la prezidențial două săptămâni mai târziu. Tayyip Erdogan a anulat în primă fază, trei apariții de campanie ce urmau să aibă loc în centrul Anatoliei, miercuri.
Acesta a justificat totul spunând că a fost sfătuit de către medici să stea acasă. Ulterior, liderul turc și-a anulat evenimentele programate pentru joi, inclusiv deschiderea primei centrale nucleare a Turciei la Akkuyu, pe coasta Mediteranei. Totuși, chiar dacă nu s-a simțit prea bine, Erdogan s-a alăturat președintelui rus, Vladimir Putin pentru a participa la inaugurarea online.
(CITEȘTE ȘI: SCANDAL URIAȘ, ERDOGAN LOVEȘTE DIN NOU! CONDAMNARE LA 10 ANI DE ÎNCHISOARE)
Președintele Erdogan era vizibil obosit și părea să nu se simtă deloc bine, în timp ce vorbea la ceremonia de inaugurare a centralei nucleare Akkuyu. Cele 4 reactoare nucleare deținute în mare parte de compania rusă Rosatom, au fost construite în urmă cu câțiva ani și programate să se deschidă în perioada alegerilor electorale.
Vladimir Putin și Erdogan au vorbit chiar și la telefon înainte de ceremonie, Moscova afirmând că au venit să aprofundeze cooperarea economică și comercială. Mai mulți jurnaliști au fost prezenți marți seara la conferința susținută de Erdogan, acolo unde acesta a spus că i s-a făcut rău. După ce unul dintre reporteri a pus o întrebare, camera l-a surprins pe intervievator destul de panicat, înainte ca transmisiunea în direct să fie întreruptă.
Ulterior, președintele Turciei a revenit pentru a explica că se gândise deja să anuleze programul.
„Desigur, uneori întâlnim astfel de situații în mijlocul unei muci atât de aglomerate”, a spus Erogan, potrivit publicației străine BBC.
La doar câteva ore după difuzare, pe rețelele de socializare au apărut speculații, potrivit cărora Erdogan ar fi suferit un atac de cord. N-a durat mult până ce managerul de comunicații al liderului a spulberat toate aceste afirmații.
„Nicio cantitate de dezinformare nu poate contesta faptul că poporul turc își susține liderul și că @RTErdogan și partidul său AK sunt gata să câștige alegerile din 14 mai”, a spus managerul de comunicații al președintelui Erdogan, conform sursei menționate anterior.