Imagini incredibile. O educatoare a plimbat copiii cu sfoara, pentru ca aceștia să păstreze distanța socială

Imagini incredibile. O educatoare a plimbat copiii cu sfoara, pentru ca aceștia să păstreze distanța socială

Redeschiderea unităților de învățământ a fost una diferită anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus. Sute de mii de copii au călcat pragul grădinițelor și al școlilor, însă nu au fost echipați doar cu rechizite și uniforme, ci și cu măști de protecție și dezinfectant. 

Luni, redeschiderea noului an la grădinițe și școli s-a desfășurat total diferit, din cauza pandemiei de COVID-19. O educatoare a găsit o metodă cel puțin interesantă de a le arăta elevilor din clasa pregătitoare cum să mențină distanțarea socială, impusă de autorități.

Mihai Gâdea a fost cel care a prezentat, la Sinteza Zilei, un clip video în care apare educatoarea cu pricina, care plimbă elevii legați cu mâinile de o sfoară, pentru a păstra distanța socială.

„Din perspectiva educatoarei, ea are următoarea problemă, copiii nu trebuie să stea înghesuiţi unul lângă celălalt. Şi ea încearcă să găsească o soluţie. Pe de altă parte, toată scena asta putem să o privim din perspectiva unui copil care intra în clasa întâi şi pentru care prima lui amintire este că merge la şcoală, i se face o buclă, şi la cătuşe sunt bucle, i se face o buclă, i se bagă mâna acolo şi este târât în acest drum de către învăţătoare. Care este impactul emoţional pentru copilul acela?”, a spus Mihai Gâdea, despre filmulețul cu pricina.

Imaginile au fost, rapid, comentate și de Mirela Vaida

Mirela Vaida a intervenit și ea în acest subiect și a comentat imaginile în care copiii sunt plimbați cu sfoara de către educatoare.

„La prima impresie pare o chestiune brutală, pentru că este vorba de nişte copii care merg cu o sfoară. Dar eu pot să o înţeleg şi pe doamna învăţătoare, ca să-i pună la distanţă. De ce? Pentru că nu există norme metodologice. Pentru că aceşti profesori, săracii, răspund cu profesia, cu onoarea, cu capul lor. Pentru că nu răspunde nimeni altcineva”, a comentat şi Mirela Vaida, prezentatoarea de la Acces Direct.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani