Imagini înfiorătoare de la accidentul din Argeș, produs între un TIR și o mașină. A fost solicitat elicopterul SMURD

Publicat: 10/03/2019 | 11:17

Accident rutier grav în județul Argeș! Un tir și un autoturism au intrat in coliziune in localitatea Lunca Corbului. La fata locului au intervenit o autospecială, un echipaj de descarcerare și un elicopter SMURD. Potrivit ISU Argeș au fost trei victime, dintre care una a rămas încarcerată în autoturism. Autotrenul era încărcat cu anvelope.

La scurt timp după impactul violent, au existat scurgeri de lichide combustibile pe carosabil. Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că după impactul dintre un tir încărcat cu cauciucuri şi o maşină, trei persoane au fost rănite, iar una a rămas încarcerată.

„Elicopterul SMURD Bucureşti s-a autosesizat şi se îndreaptă către locul accidentului. Una dintre victime a fost preluată de către echipajul SMURD. Este vorba despre o fata de 19 ani, conştientă, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism la şold şi membre”, a spus Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

Cu răni mai ușoare s-au ales șoferița și celălalt pasager aflat în mașină cu ea: un băiat.