Imaginile virale ale zilei | S-au amuzat copios! Peste cine au dat salvamontiștii în zona Sfinxului: „Așa-i când greșești ieșirea din tunelurile de sub Bucegi”

Imaginile virale ale zilei | S-au amuzat copios! Peste cine au dat salvamontiștii în zona Sfinxului: „Așa-i când greșești ieșirea din tunelurile de sub Bucegi”
Salvamontiștii au întâlnit un turist englez „echipat” în costum de Halloween, în vârf de munte

O apariție cât se poate de neobișnuită în zona Sfinxului, Bucegi! Salvamontiștii au dat „nas în nas” cu un turist englez care nu era echipat corespunzător pentru o plimbare pe munte în această perioadă. Iată ce s-a întâmplat la scurt timp!

Salvamontiștii au avut parte de o apariție „bizară” în zona Sfinxului, în Bucegi. Un turist englez, îmbrăcat într-un costum care s-ar potrivi mai bine unei petreceri de Halloween, s-a avenurat pe munte, prin zăpadă, cu dorința de a ajunge la Vârful Omu. Doar că „distracția” i-a fost stricată chiar de salvamontiști, care l-au îndrumat spre telecabină, cu tot cu geamantan și umbrelă. Întâmplarea a avut loc chiar de ziua Sfinxului din Bucegi, pe 28 noiembrie.

„Un turist echipat foarte bine intenționa să ajungă la Vf. Omu. Spre dezamăgirea lui, a dat peste noi, care, obligați să-i stricăm planurile, l-am oprit din elanul lui și l-am îndrumat către telecabină. Se pare că Sfinxul, de ziua lui, atrage o paletă foarte largă de turiști”, este mesajul scris de cei de la Salvamont Bușteni, pe rețelele de socializare. În dreptul mesajului au fost încărcate și imagini de la fața locului.

Vezi și IMAGINILE ZILEI | ZECI DE ROMÂNI S-AU AȘEZAT LA COADĂ, LA O SHAORMERIE DIN IAȘI. MOTIVUL TE VA UIMI

Un turist englez a atras atenția salvamontiștilor, în zona Sfinxului, Bucegi

Vezi și IMAGINILE ZILEI | LA PLIMBARE CU BĂNCUȚA PRIN GĂEȘTI. CE A SURPRINS UN ȘOFER ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Val de reacții în mediul online, după imaginile postate de salvamontiști

Evident, reacțiile nu au întârziat să apară. Unii dintre utilizatori s-au amuzat copios de situația întâlnită de salvamontiști și, mai cu seamă, de îmbrăcămintea aleasă de turistul englez, „rătăcit” prin nămeți, cu gândul de a ajunge la Vârful Omu. În acest sens, utilizatorii au notat câteva mesaje haioase sau ironice, în secțiunea de comentarii a postării de pe Facebook.

”Așa-i când greșești ieșirea din tunelurile de sub Bucegi”, ”Merlin… umbrela aia era baghetă undercover”, ”Destinația finală era Castelul Bran”, ”A greșit portalul”, ”Să nu facă zăpada să dispară”, ”Dați-i și o mătură, să zboare. Sau, dacă nu, să dea zăpada p-acolo”, ”Waze e de vină”, ”Magicianul Rumburak s-o fi teleportat greșit”, ”Vrăjitorul din Oz s-a rătăcit”, ”Pare o combinație între Ozzy Osbourne și Alice Cooper”, ”Sirene mai lipsesc prin Bucegi, că-n rest ați avut de toate”, ”Pe ăsta îl omoară doar usturoiul și argintul”, sunt câteva dintre comentariile de la postare.

Citește și  DE RÂSUL CURCILOR! UN ȘOFER DE 35 DE ANI DIN STREHAIA A PLECAT CU TOT CU POMPĂ, DUPĂ CE A ALIMENTAT ÎNTR-O BENZINĂRIE DIN DEVESELU

Sursă foto: Facebook Salvamont Bușteni

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!