În ce condiții se pot prelungi alegerile până la ora 23:59. Ce trebuie să știe toți alegătorii

În ce condiții se pot prelungi alegerile până la ora 23:59. Ce trebuie să știe toți alegătorii
În ce condiții se pot prelungi alegerile până la ora 23:59. Sursă foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Duminică, 24 noiembrie, românii își aleg președintele în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Aproape 19.000 de secții de votare sunt organizate pe teritoriul țării, inclusiv aproape 1.300 de secții doar în București, unde alegătorii pot vota atât la scrutinul prezidențial, cât și la referendumul inițiat de Nicușor Dan. Iată care sunt condițiile în care alegerile ar putea fi prelungite!

Conform programului, secțiile de vot din România sunt deschise între orele 7:00 și 21:00. Totuși, în anumite situații speciale, acest program poate fi prelungit până la ora 23:59. 

În ce condiții se pot prelungi alegerile

Prelungirea este posibilă doar dacă, la ora 21:00, se constată că există alegători care: 

  1. Se află în incinta secției de votare și nu au apucat să voteze. 
  2. Sunt la rând, în afara secției, așteptând să intre în localul de vot pentru a-și exercita dreptul. 

În aceste cazuri, votarea continuă până când toți alegătorii aflați în aceste situații își exprimă opțiunile, dar nu mai târziu de ora 23:59. 

CITEȘTE ȘI: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Peste 4,16 milioane de români au ieșit la vot

Pentru românii din diaspora, procesul electoral se desfășoară pe parcursul a trei zile. Votarea a început vineri, 22 noiembrie, și se va încheia duminică, 24 noiembrie, cu același program: 

Vineri: 12:00 – 21:00 (posibilitate de prelungire până la 23:59) 

Sâmbătă și duminică: 7:00 – 21:00 (posibilitate de prelungire până la 23:59) 

Alegerile prezidențiale vor continua cu turul doi, programat pe 8 decembrie 2024, dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută a voturilor (50%+1) în primul tur.

România traversează un an electoral intens, care include: 

9 iunie 2024: alegeri locale și europarlamentare 

24 noiembrie 2024: primul tur al alegerilor prezidențiale 

1 decembrie 2024: alegeri parlamentare 

8 decembrie 2024: turul al doilea al alegerilor prezidențiale 

CITEȘTE ȘI: Cu ce a fost văzut în mână Marcel Ciolacu, după ce a votat. A plecat de la sediul PSD pentru a se întâlni cu…

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!