Un cutremur de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea. Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs marți seara, la ora 20.56, în județul Buzău, zona seismică Vrancea.
Potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 170 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor Nehoiu (12 km), Covasna (36 km), Întorsura Buzăului (37 km), Vălenii de Munte (48 km), Târgu Secuiesc (52 km).
Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 28 octombrie, având o magnitudine de 5,8 pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, fiind resimţit şi în Bucureşti.